Jeremy Corbyn, fostul lider al Partidului Laburist britanic, lansează o nouă formaţiune, Your Party. ”Sistemul este trucat atunci când acest Guverm spune că nu există bani pentru săraci, dar (există) milioane pentru război”

#image_title

Fostul lider al Partidului Labiurist (Labour) din Regatul Unit Jeremy Corbyn, dat afară din formaţiune în 2020 în urma publicării unui raport intern care denunţa o inacţiune a sa împotriva antisemitismului, anunţă joi lansarea unei noi formaţiuni politice, relatează AFP.

”Este timpul să creăm un noi tip de partid politic. Unul care vă aparţine”, scrie el într-un lung mesaj pe X, în care anunţă lansarea ”Your Party” (”Partidul Tău”).

Jeremy Corbyn, în vârstă de 76 de ani, care a condus Partidul Laburist în perioada 2015-2020, a revendicat întotdeauna o poziţie foarte de stânga.

Reales în Camera Comunelor în iulie 2024, el face parte din Parlamernt ca deputat independent.

El face acest anunţ în timp de Guvernul laburistului Keir Starmer, care i-a succedat la conducerea partidului, este criticat de aripa de stânga a formaţiunii sale.

La sfârşitul lui iunie, o rebeliune a aproape o treime dintre deputaţi cu privire la o reformă a alocaţiilor destinate persoanelor cu dizabilităţi, l-a obligat pe Keir Starmer să abandoneze acest proiect.

SUSŢINĂTOR AL CAUZEI PALESTINIENE

”Sistemul este trucat atunci când 4,5 milioane de copii trăiesc în sărăcie în a şasea cea mai bogată ţară din lume. Sistemul este trucat atunci când marile întreprinderi fac averi mulţumită creşterii facturilor”, denunţă deputatul din Islington, un cartier situat în nordul Londrei.

”Sistemul este trucat atunci când acest Guverm spune că nu există bani pentru săraci, dar (există) milioane pentru război”, denunţă Jeremy Corbyn.

El cere ”taxarea bogaţilor”.

Un susţinător cunoscut al cauzei palestiniene, el sfâşie din nou politica lui Keir Starme cu privire la Războiul din Fâşia Gaza şi îl acuză de ”complicitate la crime împotriva umanităţii” comise de Israel în Fâşia Gaza.

”Mai mult ca nicodată, trebuie să apărărm dreptul de aprotesta faţă de genocid”, denunţă el, evocând astfel interzicerea grupului Palestine Action.

”Vom continua să cerem oprirea oricăror vânzări de armament Israelului şi (să cerem) singura cale către pace: o Palestină liberă şi independentă”, scrie el.

Jeremy Corbyn a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Laburist după ce a obţinut cele mai slabe rezultate de zeci de ani în alegerile generale din 2019.

Partidul Laburist condus de către Keir Starmer l-a suspendat apoi, în 2020, din partid, după ce a refuzat să accepte deplin concluziile unei anchete cu privire la acuzaţii de antisemitism în cadrul Labour.

Jeremy Corbyn a respins întotdeauna – în bloc – aceste acuzaţii.

Rusia consideră că „militarizarea” Germaniei pe care o doreşte cancelarul Merz este un motiv de îngrijorare

Fondurile destinate Politicii Agricole Comune vor scădea semnificativ, spune şeful AFIR