Jill Biden distribuie bomboane, de Halloween, la Casa Albă, deghizată în panda

Prima Doamnă Jill Biden s-a deghizat de Halloween într-un urs panda, la Casa Albă, unde a apărut la braţul Preşedintelui Joe Biden, cu o fundă roşie de mătase pe cap, şi a provocat un val de râsete, relatează AFP.

Această deghizare neaşteptată a antrenat un număr neaşteptat de reacţii pe Internet.

Navigatori pe Internet – amuzaţi sau incomodaţi – au postat larg imagini cu Prima Doamnă purtând acest costum.

Jill Biden avea, potrivit The Associated Press, cu totul altă intenţie, şi anume să evoce astfel sosirea unor panda, la jumătatea lui octombrie, la Parcul Zoologic Naţional de la Washington.

Astfel Joe Biden şi-a făcut această apariţie mediatizată în contextul în care se află, în prezent, în centrul unui scandal cu privire la declaraţii pe care le-a făcut despre susţinătorii candidatului Donald Trump.

Preşedintele în exerciţiu, acuzat de către republicani de faptul că i-a catalogat drept ”gunoaie” pe unii trumpişti după un miting al miliardarului la Madison Square Garden, la New York, la 27 octombrie, a ţinut să-şi clarifice declaraţii pe X.

”Am catalogat drept gunoaie retorica plină de cură împotriva Puerto Rico deversată de către susţinătorul lui Trump la o adunare la Madison Square Garden. Este singurul cuvânt care-mi vine în minte pentru a-l descrie (…). Asta e tot ceea ce voiam să spun”, a scris el.

”HALLO-READ”

Astfel, tema petrecerii de Halloween de miercuri de la Casa Albă a fost eclipsată de deghizarea lui Jill Biden.

Intitulat „Hallo-Read”, acest eveniment voia să promoveze lectura în rândul tinerilor prin oferirea, între altele, a unor cărţi.

Evenimentul s-a vrut un adio al cuplului Biden, care a organizat ultima sa petrecere de Halloween la Casa Albă.

Nicolae Ciucă, după ce Ciolacu a cerut desecretizarea cheltuielilor la Vila din Aviatorilor: Mă bucur că a găsit curajul transparenţei / Ciucă cere lista tuturor celor care locuiesc în vilele RA-APPS, inclusiv în cea din str. Cucu Starostescu nr. 6

STUDIU: Cei mai mulţi români ar renunţa la a-şi cumpăra maşină sau casă pentru a-şi face diverse „pofte trecătoare”. Generaţia Z economiseşte pentru a-şi oferi ceea ce îşi doreşte şi pentru educaţie, iar milenialii ca să fie relaxaţi şi să se simtă în sig