Jim Ratcliffe spune că decizia în privinţa rămânerii antrenorului Erik Ten Hag la Manchester United nu îi aparţine

Coproprietarul grupării Manchester United, Jim Ratcliffe, a refuzat să discute viitorul imediat al managerului său, Erik Ten Hag, care a fost criticat pe scară largă pentru rezultatele dezamăgitoare. Potrivit acestuia, decizia va aparţine conducerii de zi cu zi a clubului.

„Nu vreau să răspund la această întrebare. Îmi place de Erik. Cred că este un antrenor foarte bun, dar până la urmă, nu depinde de mine”, a declarat, vineri, coproprietarul Manchester United pentru BBC.

Fondatorul Ineos a afirmat că decizia aparţine echipei formate din directorul sportiv Dan Ashworth şi directorul executiv Omar Barrada. „Echipa de conducere a Manchester United este cea care trebuie să decidă cum să conducă cel mai bine echipa”, a adăugat Ratcliffe, subliniind că cei doi oameni sunt în funcţie doar «de câteva luni».

Învinsă cu 3-0 de Tottenham la sfârşitul săptămânii trecute, Manchester United a avut un început de sezon dezastruos, situându-se pe locul 13, cu doar două victorii în şase meciuri din Premier League.

„Obiectivul nostru este foarte clar, vrem să readucem Manchester United acolo unde ar trebui să fie, iar evident că încă nu este cazul. Asta este foarte clar”, a explicat miliardarul britanic, care se află a devenit coproprietar la Manchester United din februarie.

Sky News renunţă la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Primarul Capitalei afirmă că încă aşteaptă un răspuns după ce a prezentat premierului o listă cu zeci de construcţii ridicate ilegal şi a solicitat măsuri din partea instituţiilor aflate în subordinea Guvernului