Biatlonistul italian Tommaso Giacommel, medaliat cu argint la proba de ştafetă mixtă la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina şi actualul ocupant al locului al doilea în Cupa Mondială, a suferit o intervenţie cardiacă şi va trebui să respecte două săptămâni de repaus, a anunţat marţi Federaţia Italiană de Sporturi de Iarnă (Fisi).
În vârstă de 25 de ani, biatlonistul italian, al cărui sezon pare compromis, a fost nevoit să abandoneze în cursa olimpică de mass-start, vineri, la Anterselva.
Internat la Milano în urma abandonului său, Giacomel a fost supus unei serii de examinări. Scanarea, RMN-ul şi testul de efort maxim la care a fost supus nu au relevat nimic anormal. Însă, precizează marţi Fisi, „o examinare electrofiziologică ulterioară a evidenţiat o anomalie a conducerii electrice la nivelul atriilor (cele două cavităţi cardiace superioare), pentru care s-a recomandat o ablaţie, deja efectuată şi perfect reuşită”.
„Tommaso va fi externat joi dimineaţă şi se va supune în două săptămâni unor noi controale deja programate care, odată trecute, îi vor permite să reia antrenamentele în mod normal”, a concluzionat federaţia italiană.
Conform acestui calendar de reluare, este deja cert că Giacomel nu va participa la următoarea etapă a Cupei Mondiale, care va avea loc între 5 şi 8 martie la Kontiolahti (Finlanda). Prezenţa sa în weekendul următor la Otepaa (Estonia), penultima etapă a sezonului, şi chiar la Oslo Holmenkollen pentru finala sezonului (19-22 martie) pare incertă.
Giacomel, câştigător a patru curse individuale în acest sezon, ocupă locul al doilea în clasamentul general al Cupei Mondiale, la 37 de puncte de liderul francez Eric Perrot.
Într-un mesaj postat vineri seara pe contul său de Instagram, el a povestit ce i s-a întâmplat în timpul probei: „Imediat după a doua tragere în poziţie culcată, a scris el, corpul meu a încetat să mai funcţioneze normal şi aveam mari dificultăţi în a respira şi a mă mişca, aşa că a trebuit să mă opresc. A fost cea mai groaznică senzaţie pe care am trăit-o până acum. Am încercat să schiez foarte încet la începutul celui de-al treilea tur, dar corpul meu nu mi-a permis.”


