Sportiva română Anastasia Tolmacheva a ocupat, sâmbătă, locul 59 la biatlon, în proba de 7,5 km sprint din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina.
Tolmacheva a încheiat pe locul 59, cu timpul de 23:18.9 (+2:38.1), după o evoluţie echilibrată pe traseu şi o singură penalizare în poligon, rezultat care i-a adus calificarea în etapa de Pursuit programată mâine, de la ora 15:45.
Medalia de aur a fost câştigată de sportiva norvegiană Maren Kirkeeide. Pe treapta a doua a podiumului a urcat sportiva franceză Oceane Michelon, iar poziţia a treia a fost ocupată de conaţionala sa Lou Jeanmonnot.


