JO: Primul antrenament de triatlon în Sena, anulat deoarece apa este prea poluată după ploile de vineri şi sâmbătă

Primul antrenament de triatlon în Sena, programat pentru duminică dimineaţă, a fost anulat deoarece apa este prea poluată după ploile de vineri şi sâmbătă, relatează RMC Sport.

Organizatorii rămân „încrezători” că probele vor avea loc marţi şi miercuri.

Ploaia căzută vineri şi sâmbătă la Paris a murdărit Sena şi i-a obligat pe organizatori să anuleze antrenamentul de triatlon programat pentru duminică dimineaţă în fluviu, dar rămân „încrezători” că probele vor avea loc marţi şi miercuri, au anunţat aceştia sâmbătă seara.

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice, Federaţia Internaţională de Triatlon şi autorităţile locale au luat „decizia comună de a anula partea de înot a triatlonului de familiarizare” programată duminică, deoarece „nivelul apei nu oferă suficiente garanţii”, au precizat acestea într-un comunicat.

Gorj: Şapte persoane, transportate la spital după un accident în care au fost implicate două autoturisme

Paul Anghel (ANPC): În încăperile în care se prepară, se tratează sau se prelucrează produse alimentare, concepţia şi structura trebuie să permită aplicarea bunelor practici de igienă alimentară, inclusiv prevenirea contaminării