Planul lor final este de a îngroşa gheaţa pe mai mult de 100.000 de kilometri pătraţi în Arctica – o suprafaţă de două ori mai mare decât California – cu scopul de a încetini sau chiar de a inversa pierderea gheţii vara şi, astfel, de a contribui la soluţionarea crizei climatice provocate de om.
Este un plan îndrăzneţ şi una dintre numeroasele propuneri controversate de geoinginerie pentru salvarea regiunilor polare vulnerabile ale planetei. Aceste propuneri variază de la instalarea unei „cortine” subacvatice uriaşe pentru a proteja straturile de gheaţă, până la împrăştierea de mici mărgele de sticlă pentru a reflecta lumina soarelui.
Unii oameni de ştiinţă şi experţi din regiunea arctică au criticat metodele Real Ice ca fiind neprobate la scară largă, riscante din punct de vedere ecologic şi o distragere a atenţiei de la abordarea cauzei principale a schimbărilor climatice: combustibilii fosili. Însă compania susţine că proiectul său este inspirat de procesele naturale şi oferă o ultimă şansă de a proteja un ecosistem pe cale de dispariţie, în condiţiile în care lumea nu acţionează rapid în privinţa schimbărilor climatice.
Gheaţa marină arctică se micşorează pe măsură ce oamenii continuă să încingă lumea prin arderea combustibililor fosili. De la mijlocul anilor 1980, cantitatea de gheaţă groasă, multianuală, a scăzut cu 95%, adică aproape la jumătate. Gheaţa care a rămas este nou formată şi subţire. Unii oameni de ştiinţă preconizează că Arctica ar putea avea o vară fără gheaţă încă din anii 2030.
Pierderea gheţii marine este o problemă globală. Suprafaţa sa albă şi strălucitoare reflectă energia solară în spaţiu, răcind planeta. Atunci când se topeşte, oceanul mai întunecat expus dedesubt este capabil să absoarbă mai multe raze solare. Este un cerc vicios – încălzirea globală topeşte gheaţa, iar topirea gheţii amplifică încălzirea globală.
Planul Real Ice de protejare a acestui peisaj oceanic îngheţat presupune introducerea unor pompe submersibile, acţionate electric, sub gheaţă, pentru a pompa apă de mare la suprafaţă. Apa îngheaţă în timp ce se întinde pe gheaţă ca o baltă uriaşă, creând un strat suplimentar de gheaţă. Procesul îndepărtează, de asemenea, zăpada din partea superioară a gheţii, lipsind-o de stratul izolator şi declanşând o creştere suplimentară pe partea inferioară a gheţii marine, a explicat Andrea Ceccolini, copreşedinte executiv al Real Ice.
Start-up-ul a efectuat teste de teren în Arctica timp de aproape doi ani. Primele au avut loc în Alaska anul trecut, în principal pentru a verifica dacă echipamentul funcţionează şi poate rezista la frigul crunt.
Grupul a început testele în Cambridge Bay din Canada în luna ianuarie a acestui an. Au acoperit aproximativ 4.000 de metri pătraţi de gheaţă şi au adăugat în medie 20 de centimetri de grosime suplimentară între ianuarie şi mai, comparativ cu zona de control, a declarat Ceccolini. O nouă rundă de teste în Cambridge Bay a început în noiembrie şi au acoperit până acum 40.000 de metri pătraţi. În primele 10 zile de testare, gheaţa era deja cu 10 cm mai groasă în locurile pe care le testau, a declarat Ceccolini.
Ei vor reveni în noul an şi din nou în luna mai pentru a măsura câtă gheaţă a fost creată. Pe baza rezultatelor anterioare, se aşteaptă la o creştere a gheţii între 40 şi 80 de centimetri, a declarat Ceccolini.
Planul final este de a automatiza procesul folosind drone subacvatice, fiecare cu o lungime de aproximativ 2,5 metri şi alimentate cu hidrogen verde. Acestea vor topi găuri în gheaţă, de jos, folosind burghie încălzite. Ceccolini estimează că vor fi utilizate aproximativ 500.000 de drone la scară largă şi că acestea vor fi amplasate cu grijă pentru a evita căile de migraţie ale animalelor sau rutele de transport maritim. În cazul în care totul decurge conform planului, se aşteaptă să poată fi extins în termen de opt până la zece ani.
Real Ice estimează un cost cuprins între 5 şi 6 miliarde de dolari pe an pentru a îngroşa gheaţa pe o suprafaţă de 100.000 de kilometri pătraţi, o zonă pe care o consideră suficient de mare „pentru a încetini şi chiar inversa pierderile de vară de gheaţă marină în Arctica”, a declarat Ceccolini.
Ştiinţa este solidă, a declarat Jennifer Francis, cercetător senior la Woodwell Climate Research Center, gheaţa va deveni măsurabil mai groasă şi mai strălucitoare în zonele locale din jurul pompelor. Dar o mare întrebare, a declarat ea pentru CNN, este dacă poate creşte suficientă gheaţă marină pe o perioadă suficient de lungă pentru a face vreo diferenţă în criza climatică. „Am îndoieli serioase”, a spus ea.
Scalabilitatea soluţiei Real Ice este „extrem de discutabilă”, spune şi Liz Bagshaw, profesor asociat în domeniul schimbărilor mediului polar la Universitatea din Bristol. Ea a avertizat, de asemenea, cu privire la impactul ecologic potenţial pe scară largă asupra unei regiuni vulnerabile. „Astfel de intervenţii sunt îndoielnice din punct de vedere moral în cel mai bun caz şi, în cel mai rău, iresponsabile din punct de vedere etic”, a declarat ea pentru CNN.
Zeci de oameni de ştiinţă şi-au exprimat îngrijorarea într-un raport recent cu privire la proiectele de geoinginerie polară, inclusiv îngroşarea gheţii. Ei au avertizat cu privire la „posibilitatea unor consecinţe grave neprevăzute”, inclusiv impactul asupra mediului al „unui nivel fără precedent al prezenţei umane” în Arctica.
Ceccolnini nu neagă faptul că proiectul ar putea provoca modificări ale mediului marin – de exemplu, se analizează creşterea algelor, care poate fi afectată de grosimea gheţii – dar crede că impactul general va fi limitat.
Viitorul proiectului depinde de faptul dacă se poate dovedi că îngroşarea gheţii este eficientă şi că nu creează efecte secundare semnificative, a spus el.
„Tot ceea ce facem are un impact”, a spus Ceccolini. „Problema este că există un impact mult mai dramatic dacă lăsăm lucrurile să continue aşa”, conchide el.
