Jocuri electorale interesante și disperate. De ce nu se înghesuie nimeni cu depunerea candidaturii? – surse

Prin Hotărârea Nr.2 BEC a decis că se pot depune candidaturile din data de 26 februarie până în 15 Martie inclusiv. A trecut aproape o săptămână și nici unul din candidații anunțați pe surse sau oficial nu au decis să depună actele.

Candidatul cel mai mediatizat Călin Georgescu a decis să înceapă toată procedura cu o mare minciună. Ne amintim că în momentul în care a fost săltat din trafic de ofițerii judiciariști și condus la Parchetul General el a spus că ”eram în drum spre BEC să îmi depun candidatura”. Numai că la acel moment nu exista Hotărârea BEC prin care s-a dat liber la depunerea candidaturilor.

A urmat un al doilea moment în care s-a spus că își va depune candidatura, la 1 Martie, ziua în care AUR și POT împreună cu candidatul Călin Georgescu au manifestat în centrul Capitalei. Nu s-a întâplat.

A urmat chiar în acea sâmbătă un al III-lea anunț – din partea președintelui AUR, George Simion, care spunea presei că sigur candidatul independent susținut de AUR și de POT, Călin Georgescu își va depune candidatura Luni 3 Martie 2025. A trecut și Luni și candidatura nu s-a depus.

Există un al IV-lea anunț. Vine tot de la George Simion printr-un anunț Live pe Tiktok prin care ne spune că Vineri 7 Martie la ora 16 își va depune candidatura Călin Georgescu la BEC.

Ciudat, nu?

De fapt nu e chiar așa de ciudat dacă ne uităm mai atent. STIRIPESURSE.RO a tot spus că principala problemă a lui Călin Georgescu nu e nimeni altcineva decât aliatul său, George Simion. Simion ar vrea să candideze, dar dacă o va face va fi acuzat de ruperea rândurilor suveraniștilor și va fi drastic sancționat electoral și riscă să piardă și conducerea AUR.

În fapt surse politice au relatat sub protecția anonimatului că liderul AUR a înaintat o propunere de depunere simultană a candidaturilor, Călin Georgescu și George Simion, pentru ca cel puțin unul să poată figura în final pe buletinul de vot dacă cumva candidatura lui Călin Georgescu ar fi invalidată (ceea ce nu ar fi chiar o surpriză ținând cont de decizia privind anularea Turului I al prezidențialelor din 2024). Varianta a fost refuzată de Călin Georgescu. Așa se explică presiunile public cu anunțul iminent al candidaturii lui Georgescu făcute în mod repetat de Simion.

Și aici trebuie introdus în ecuația două date calendaristice capitale. 15 Martie e ultima zi de depunere a candidaturilor la BEC. BEC se pronunță pe fiecare candidatură prin vot cu ADMIS sau Respins și o eventuală respingere poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție de către competitorii electorali. Dacă un candidat respins de BEC dar care contestă și obține soluție favorabilă la ÎCCJ, atunci BEC va trebui să se conformeze și să dea o decizie de Admitere a candidaturii.

Între 15 și 19 Martie pot fi contestate candidaturile rămase definitive prin decizia BEC. Orice cetățean al României poate contesta la instanța constituțională orice candidat, iar CCR se va pronunța în 24 de ore pe fiecare în parte.

Și aici e jocul.

Se pare că popularul candidat independent susținut declarativ de AUR și POT ar intenționa să își depună candidatura cât mai aproape de dată limită, adică undeva înainte cu câteva zile de 15 Martie pentru a putea împiedica orice altă candidatură susceptibilă a-i afecta șansele.

Aici este vorba doar de George Simion. Depunând candidatura cât mai târziu, Georgescu împiedică clar o candidatură a șefului AUR (despre care se spune că ar avea deja strânse semnături pentru o candidatură).

Cel puțin teoretic și pe informațiile de până acum BEC-ul nu ar avea motive să Respingă candidatura lui Călin Georgescu… afară poate de probleme la semnăturile de susținere (care pot fi rapid remediate) sau probleme cu finanțarea, dar e foarte posibil și de așteptat ca de această dată candidatul să nu mai declare în mod absurd cheltuieli Zero. Și în cazul puțin probabil al unei respingeri (în baza unui joc de conjuncturi de vot în cadrul BEC) ÎCCJ a dovedit prin practica sa că dă liber candidaturilor pentru probleme de semnături sau altele de acest gen.

Adevărata problemă pentru Călin Georgescu va apărea la Curtea Constituțională, aceeași instanță care a decis anul trecut reluarea alegerilor prezidențiale din cauza problemelor candidatului Călin Georgescu. E greu de crezut că aceeași 9 judecători la o distanță de aprox. 3 luni de zile vor da o altă soluție. Există și posibilitatea de a da liber candidaturii… totuși.

Doar că la această dată candidatura lui George Simion ar fi imposibilă. Data de 15 Martie va fi fost depășită.

Ori în acest moment apare o altă informație (zvon) în piața politică. Se spune că independentul Georgescu ar fi cam împăcat cu gândul că o candidatură a sa va fi respinsă și că acum principala lui grijă e aceea de asigura pentru el, familia sa și apropiații lui o protecție juridică. Ar exista discuții în acest sens și chiar o înțelegere ca un candidat care aleargă pe aceeași zonă suveranistă, un independent desigur.

Surse politice susțin că liderul S.O.S. România ar încerca din nou să candideze în ciuda deciziei CCR de anul trecut când a fost împiedicată să candideze. Din nou, aceeași 9 judectări, la doar 3 luni distanță să dea o altă decizie ar fi ciudat, dar nu imposibil.

Dacă candidatura ei ar fi acceptată ar încurca teribil zona suveranistă.

Deputatul (autosuspendat din PSD) Victor Ponta a anunțat că deja are toate semnăturile necesare candidaturii strânse și că acum e doar o treabă birocratică de făcut și că în curând își va depune candidatura la BEC.

El ar fi principalul beneficiar el problemelor din tabăra Georgescu – AUR – POT, deoarece o respingere a candidaturilor lui Călin Georgescu și Diana Șoșoacă l-ar lăsa să zburde singur pe zona suveranistă. Oarecare contacte ar fi existat și ar exista cu Călin Georgescu și problema lui CG descrisă mai sus ar putea fi rezolvată cu succes.

Unde mai punem că nu e nici un secret că mulți din liderii și din electoratul PSD ar vota mai degrabă cu Victor Ponta decât cu candidatul oficial al Alianței România Înainte (PSD-PNL-UDMR-Minorități), Crin Antonescu.

Candidatul comun al PSD, PNL, UDMR și Minorități nu decolează. Mai oficial, mai neoficial și mai direct sau mai pe ocolișuri s-a tot spus că poate această candidatură nu ar mai fi depusă și să se meargă cu liderul PNL, Ilie Bolojan, care acum beneficiază de o bună imagine ca președinte interimar al României. Discuții au existat, dar există pericolul real al ruperii Coaliției, deoarece este clar precizat un Protocolul de costituire că nici liderul liberal și nici cel social-democrat nu vor candida.

De aceea s-a decis ca depunerea candidaturii lui Crin Antonescu să fie făcută Duminică – 9 Martie pentru a nu mai exista nici o discuție cu un posibil alt candidat.

Problema de fond însă există – organizațiile județene ale PNL și PSD ”nu simt candidatul”, așa cum se exprimă sub protecția anonimatului mulți din liderii județeni. De aceea principala problemă aici pentru a putea spera la o intrare în Turul II este o muncă de convingere a baronilor roșii, galbeni și verzi că ”altă soluție nu este”.

Primarul general al Capitalei pare că e singurul care merge în alt ritm. El are deja panotaj stradal în toată țara, a luat România județ cu județ și rezistă stoic la toate apelurile și presiunile de a se retrage în favoarea altor candidați.

Potrivit sondajelor de opinie el este bine poziționat pentru o accedere în Turul II cu un candidat suveranist.

Liderul USR are o mare problemă de percepție. Este clar că nu poate depăși bazinul partidului pe care îl conduce, dar poate pierde și mai mult în favoarea lui Nicușor Dan. În acest context ea a încercat o ieșire prin anunțul public că ar renunța condiționat la candidatură, în favoarea lui Ilie Bolojan sau a Maiei Sandu, dar pare că apelul ei nu a fost auzit și băgat în seamă de cine trebuie.

E posibil să aleagă să se retragă din cursă, cum e și posibil să insiste cu intratul în cursă pe modelul din 2024 când nimeni nu o vedea în Turul II, dar prin jocurile de culise făcute de PNL și PSD s-a strecurat spre finala care nu a mai avut loc.

Posibil să mai apară și alți candidați, da puțin probabil să însemne ceva în economia jocului.

Alegerile vor avea loc pe 4 și 18 Mai, imediat după Sărbătoarea Paștelui – comună în 2025 pentru catolici, ordodocși, protestanți și neoprotestanți.

Moto GP: Circuitul de la Jerez este inundat – VIDEO

UPDATE Premierul României reacționează dur după acuzațiile Serviciului rus de Informații Externe: ‘Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu’