Joe Biden şi Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent şi nu se vor afla în avionul actualului preşedinte republican Donald Trump, care a confirmat şi el participarea la funeralii.
Aproximativ 50 de şefi de stat şi zece suverani şi-au confirmat până în prezent participarea la funeraliile care au loc sâmbătă, potrivit Vaticanului.
Joe Biden, un catolic devotat, şi-a exprimat adesea afecţiunea şi admiraţia pentru Papa Francisc, cu care a avut mai multe întâlniri oficiale şi private şi păstra în Biroul Oval o fotografie a sa.
Fostul preşedinte american intenţionase să efectueze o vizită la Vatican chiar înainte de încheierea mandatului său în luna ianuarie, pentru a-i înmâna personal Papei Francisc „Medalia Prezidenţială a Libertăţii”, cea mai înaltă decoraţie civilă americană, dar a fost nevoit să-şi anuleze călătoria din cauza incendiilor violente de la Los Angeles.
La funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, în anul 2005, preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, a fost însoţit de doi foşti preşedinţi ai SUA, respectiv tatăl său, George Bush senior, şi Bill Clinton.