Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a comentat victoria celor care au ales Uniunea Europeană la referendumul din Republica Moldova: Rezultatele alegerilor arată că democraţia din Republica Moldova rămâne puternică în pofida încercării Rusiei de a o submina.
„Democraţia este solidă în (Republica) Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană”, a comentat John Kirby, după ce tabăra „da” a câştigat la limită referendumul privind aderarea fostei republici sovietice la Uniunea Europeană, în timp ce al doilea tur al alegerilor prezidenţiale urmează să aibă loc la 3 noiembrie.
Rezultatele finale de la referendumul din Republica Moldova arată că 50.46% dintre moldoveni au votat Da pentru integrarea țării în Uniunea Europeană. Toate procesele verbale au fost numărate, iar rezultatul scrutinului poate fi validat.