Judo paralimpic: Alex Bologa câştigă al patrulea titlu mondial la judo pentru nevăzători

Sportivul Alex Bologa a câştigat, marţi, al patrulea titlu mondial la judo pentru nevăzători, categoria J1 – 73 kg, în cadrul competiţiei IBSA 2025 de la Astana (Kazakhstan).

”Campion mondial! Alex Bologa scrie din nou istorie pentru România! Campionul nostru paralimpic l-a învins prin ippon în finală pe italianul Camanni, cucerind al patrulea titlu mondial din carieră!”, este mesajul Comitetului Naţional Paralimpic din România.

Reuşita remarcabilă a lui Alex Bologa se alătură celor din 2020, 2023 şi 2024, el fiind şi lider mondial la J1 -73 kg din 2019.

Alături de el, ca întotdeauna, a fost şi în competiţia de marţi antrenorul Tamas Gergely.

”Felicitări amândurora pentru o nouă performanţă extraordinară care inspiră şi confirmă: România poate deveni o forţă în sportul paralimpic mondial!”, mai transmite CNPR.

 

VIDEO Cutremur în Napoli – A avut epicentrul în zoa vulcanului Vezuviu: Locuitorii au ieșin în stradă, iar majoritatea activităților au fost blocate

COSR: Confirmare pentru preşedintele Mihai Covaliu, recunoaştere pentru mişcarea olimpică din România!