Jurgen Klopp dezminte că i-ar putea urma lui Julian Nagelsmann la naţionala Germaniei

”Toţi speră că Julian Nagelsmann îşi va face munca mult mai mult decât până în 2026”, a spus fostul antrenor al echipelor Liverpool şi Borussia Dortmund, la evenimentul desfăşurat marţi, la Berlin, prilej cu care a primit medalia Ordinul de Merit al Germaniei din partea preşedintelui statului, Frank-Walter Steinmeier.

Rudi Voeller, directorul sportiv al Federaţiei Germane de Fotbal, l-a menţionat recent pe Jurgen Klopp drept posibil succesor al lui Julian Nagelsmann la naţionala Germaniei.

Antrenorul de 37 de ani al naţionalei germane şi-a prelungit înaintea Campionatului European de fotbal din iunie, găzduit de Germania, contractul cu Federaţia Germană de Fotbal până la încheierea Cupei Mondiale din 2026.

”Nu ştiu ce vrea să facă Jurgen Klopp. Dar dacă Julian Nagelsmann va decide la un moment dat să antreneze un club de top din Europa sau din nou naţionala Germaniei, desigur, nu putem să-l ocolim pe Jurgen Klopp dacă el asta vrea să facă…”, a mai spus Rudi Voeller pentru canalul ZDF.

Jurgen Klopp a spus că nu doreşte să vorbească despre fotbal pentru că nu este nimic de spus.

”Rudi Voeller este un tip de treabă. El a fost pus în situaţia de a vorbi despre acest lucru”, a adăugat fostul antrenor al echipei Liverpool.

Jurgen Klopp a părăsit Liverpool la sfârşitul sezonului trecut după o perioadă de nouă ani la cârma echipei, reuşind să câştige un titlu în Premier League şi o cupă a Ligii Campionilor, iar în prezent a luat o pauză în cariera de antrenor. În vârstă de 57 de ani, Klopp nu a exclus posibilitatea de a pune capăt carierei de antrenor.

ANALIZĂ: Cele mai populare destinaţii din România în acest an au fost Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Sinaia. O noapte de cazare s-a scumpit în medie cu aproximativ 8% faţă de anul trecut, sectorul SPA înregistrând cea mai mare creştere, de 16%

Maramureş: Ucrainean recuperat din munte de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră