Judecătorii suspendă ședințele de judecată, toate curțile de apel cer retragerea legii privind pensiile de serviciu ale magistraților. CSM susține demersul.
Conflict deschis între puterile statului. Toate cele 16 curți de apel din România au adoptat, marți, 26 august 2025, hotărâri prin care solicită Guvernului și Parlamentului retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și încetarea „campaniei agresive împotriva autorității judecătorești”.
„Astăzi, 26.08.2025, în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor de la nivelul curților de apel, toate cele 16 curți de apel au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor și încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă.
În acest context s-a hotărât ca, începând cu data de 27.08.2025, activitatea să se desfășoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menționat“, a transmis, oficial Consiliul Superior al Magistraturii
În semn de protest, judecătorii de la Curțile de Apel au decis suspendarea ședințelor de judecată începând de miercuri, 27 august, cu excepția cauzelor ce vizează drepturi și libertăți fundamentale sau măsuri preventive.
„Această campanie afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă”, se arată în hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curții de Apel București, unde din 228 de voturi exprimate, 224 au fost în favoarea suspendării activității.
Ministrul Justiției: „Demersurile Guvernului vor continua”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat, într-o intervenție în direct la Antena 3, după anunțul magistraților, subliniind că Guvernul își va continua demersurile legislative.
„Ca membru al CSM, nu am fost informat despre tergiversarea emiterii unui aviz, fie el și consultativ. Atâta timp cât acest aviz nu este emis, din punctul meu de vedere, demersurile legitime ale Guvernului vor continua”, a declarat Marinescu.
Acesta a adăugat că proiectul de lege urmărește o reglementare echilibrată: „Este necesar să existe un raport cât mai apropiat între pensia specială și indemnizația aflată în plată, o etapizare clară și norme tranzitorii. Toate aceste elemente se regăsesc în proiectul de lege propus.”
Tudorel Toader: „Proiectul va fi contestat la Curtea Constituțională”
La rândul său, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a atras atenția, tot la Antena 3, că protestul magistraților este legitim, dar trebuie să se desfășoare în limite legale.
„Orice român are dreptul să protesteze. Magistrații cunosc bine legea și, probabil, o respectă. Proiectul de lege, dacă va fi adoptat, va fi oricum contestat la Curtea Constituțională”, a declarat Toader.
Acesta a subliniat că „avem trei puteri aflate în conflict: cea judecătorească este în tensiune cu cea executivă și cu Parlamentul, însă nu suntem într-un conflict de natură constituțională. Arbitrul final va fi Curtea Constituțională.”
Context
Proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților prevede reducerea graduală a diferenței dintre pensiile speciale și indemnizațiile aflate în plată, introducerea unor norme tranzitorii și o etapizare a recalculărilor.
Judecătorii contestă însă această inițiativă, considerând că afectează independența justiției și statutul magistraților. În ultimele zile, adunările generale ale judecătorilor din întreaga țară au votat măsuri de protest, iar suspendarea ședințelor de judecată a devenit principalul instrument de presiune asupra Guvernului.