Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a 9 (nouă) inculpați persoane fizice și persoane juridice, după cum urmează:
PETRE MARIAN-LEONARD, la data faptelor director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale), săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
VANGHELIE MARIAN-DANIEL, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale), săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul,
V. P., administrator al S.C. GAMES & SPORTS DISTRIBUTION ROMÂNIA S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale), săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul,
D. N. E., administrator al S.C. STAR PRO CENTER INTL S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul,
P. M., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și favorizarea făptuitorului,
LUPAȘCU MARIAN, la data faptelor director general al S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
ZIDĂRESCU LOREDANA IONELA, la data faptelor șef Serviciu Achiziții, ulterior director investiții și achiziții în cadrul S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
S.C. GAMES & SPORTS DISTRIBUTION ROMÂNIA S.R.L., societate administrată în fapt de Vanghelie Marian-Daniel, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale), săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul,
S.C. STAR PRO CENTER INTL S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2017, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, pentru a intra în posesia unor sume mari de bani din fondurile S.C. Economat Sector 5 S.R.L. (unde acționar majoritar este Consiliul Local sector 5) și pentru a asigura foloase necuvenite societății comerciale Games & Sports Distribution Romania S.R.L., pe care o administra în fapt, prin intermediul S.C. Star Pro Center INTL S.R.L., i-ar fi înlesnit și l-ar fi ajutat, cu intenție, pe inculpatul Petre Marian Leonard ca, în calitate de director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L. – societate cu capital integral de stat, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege, să achiziționeze produse alimentare și nealimentare (printre care patinoare artificiale) la prețuri supraevaluate față de prețurile pieței, în valoare totală de 139.794.032 lei.
Inculpatul Petre Marian Leonard, în calitate de director general al societății comerciale cu capital integral de stat Economat Sector 5 S.R.L., acționând în mod contrar intenselor societății a cărei activitate o gestiona, în perioada 2016-2017, ar fi achiziționat produse la prețuri supraevaluate față de prețurile pieței în valoare totală de 139.794.032 lei, care, fie nu aveau legătură cu obiectul de activitate al respectivei societăți (patinoare artificiale), fie erau produse alimentare dintr-o categorie premium, în condițiile în care societatea fusese înființată de primăria Sector 5 special pentru a veni în sprijinul cetățenilor din categoriile vulnerabile prin vânzarea de produse alimentare din categoria standard la prețuri scăzute.
Pentru produsele astfel achiziționate, inculpatul ar fi impus efectuarea plăților fără a exista viza de control financiar preventiv, modalități în care ar fi creat societății Economat Sector 5 S.R.L. un prejudiciu în valoare totală de 119.509.417 lei.
În activitatea infracțională, inculpatul Petre Marian Leonard ar fi fost ajutat și de inculpații V. P., D. N. E., precum și de cele două persoane juridice inculpate.
Ulterior, în cursul lunii decembrie 2019, inculpatul Petre Marian Leonard, în calitate de director general al societății aparținând Consiliului Local al Sectorului 5 și inculpata Zidărescu Loredana Ionela, în calitate de director investiții și achiziții în cadrul S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., l-ar fi ajutat pe inculpatul Lupașcu Marian, director general al societății comerciale cu capital integral de stat Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., să achiziționeze patinoare artificiale de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L. la preț și mai mare față de prețul de achiziție al acestei din urmă societăți comerciale, în valoare totală de 139.743.676,96 lei (preț care fusese oricum deja supraevaluat), urmărind să creeze un circuit financiar căruia să-i dea aparența de legalitate. Astfel, s-a cauzat în dauna S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A. un prejudiciu în valoare de 121.401.829 lei.
De asemenea, inculpata P. M., pentru a-l ajuta pe inculpatul Petre Marian Leonard să nu fie tras la răspundere penală pentru lipsa nejustificată din gestiunea S.C. Economat Sector 5 S.R.L. a unora dintre produsele alimentare achiziționate la prețuri supraevaluate, ar fi achitat, prin societatea pe care o administra, întreaga valoare de achiziție a respectivelor produse, deși cunoștea că marfa nu mai exista la acel moment și nici nu putea fi livrată.
Societățile comerciale Economat Sector 5 S.R.L și Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A. s-au constituit părți civile în cauză.
În vederea recuperării prejudiciilor, în cauză s-a dispus sechestrul asigurător asupra unor bunuri și/sau indisponibilizarea unor sume din conturi bancare aparținând inculpaților:
– Petre Marian Leonard, până la concurența sumei de 123.788.876 lei,
– Vanghelie Marian-Daniel până la concurența sumei de 2.387.047 lei,
– V. P. până la concurența sumei de 2.387.047 lei,
– Lupașcu Marian până la concurența sumei de 121.401.829 lei,
– Zidărescu Loredana Ionela până la concurența sumei de 121.401.829 lei,
– S.C. Games & Sports Distribution Romania S.R.L. până la concurența sumei de 2.387.047 lei,
– S.C. Star Pro Center INTL S.R.L. până la concurența sumei de 114.136.954 lei,
– P. M. până la concurența sumei de 3.905.547 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii instituite în cauză”, precizează DNA.