Kamala Harris a apărut într-o scenetă la emisiunea de comedie americană Saturday Night Live, alături de actriţa şi comedianta Maya Rudolph, care o întruchipează adeseori pe vicepreşedinta americană.
În sketch, Rudolph se aşază într-o cabină de probă şi se uită într-o oglindă – prin care Harris, îmbrăcată identic, se uită înapoi.
Publicul a izbucnit în urale atunci când candidata democrată a apărut şi a râs în timp ce cele două au prezentat un scenariu cu jocuri de cuvinte pe seama prenumelui Kamala („keep calm-ala and carry on-ala” şi „kick back in our pyjama-alas and watch a rom com-ala”).
Spre sfârşitul scenetei, Rudolph se ridică şi spune că va „vota pentru noi”, la care Harris întreabă cu speranţă: „Există vreo şansă să fiţi înregistrată în Pennsylvania?” „Nu, nu sunt”, a răspuns Rudolph.
„A meritat să încerc”, a adăugat Kamala Harris.
Kamala Harris talks to Kamala Harris
— Saturday Night Live – SNL (@nbcsnl)