Kamala Harris obţine sprijinul important al lui Nancy Pelosi pentru candidatura sa la Casa Albă

Vicepreşedintele american Kamala Harris a obţinut luni un sprijin important pentru candidatura sa la Casa Albă din partea uneia dintre cele mai longevive şi mai cunoscute politiciene democrate din America – Nancy Pelosi, singura femeie care a fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi care se bucură încă de influenţă în rândul partidului. Potrivit Reuters, campania vicepreşedintei Kamala Harris îşi propune să obţină nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale până miercuri seară, asigurându-şi sprijin din partea majorităţii celor aproape 4 000 de delegaţi de la Convenţia Democrată necesari pentru a câştiga.

În vârstă de 84 de ani, Nancy Pelosi, care a rămas influentă în partid după ce din 2022 nu a mai fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi nici nu a mai candidat pentru o funcţie de conducere, a jucat un rol important în a-l convinge pe preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, să se retragă din cursa prezidenţială din noiembrie, pe fondul îngrijorărilor legate de capacitatea acestuia de a-l învinge pe republicanul Donald Trump sau de a mai servi încă patru ani.

„Cu dragoste şi recunoştinţă, îl salut pe preşedintele Biden pentru că a crezut întotdeauna în posibilităţile Americii şi le-a oferit oamenilor oportunitatea de a se vedea împliniţi”, spune Pelosi într-o declaraţie transmisă luni. „Trebuie să ne unim şi să mergem înainte pentru a-l învinge categoric pe Donald Trump şi pentru a o alege cu entuziasm pe Kamala Harris ca viitor preşedinte al Statelor Unite”, îndeamnă Pelosi.

Practic, toţi democraţii influenţi care au fost văzuţi ca potenţiali contestatari ai lui Harris s-au aliniat în spatele ei, inclusiv guvernatorii Gretchen Whitmer din Michigan, Gavin Newsom din California şi Andy Beshear din Kentucky.

Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, l-a lăudat luni pe Biden pentru serviciile aduse ţării, în prima sa apariţie publică de când acesta a renunţat brusc la candidatura sa pentru realegere şi a a anunţat că o susţine ca succesor al său.

„Moştenirea lăsată de Joe Biden în ultimii trei ani este de neegalat în istoria modernă”, a declarat Harris la un eveniment organizat la Casa Albă pentru a onora sportivii universitari. „În fiecare zi, preşedintele nostru, Joe Biden, luptă pentru poporul american şi îi suntem profund, profund recunoscători pentru serviciile sale aduse naţiunii noastre”, a spus Harris.

Vicepreşedinta nu s-a referit în mod specific la noul său statut de principal candidat democrat la preşedinţie. Dar oficialii de campanie şi aliaţii au făcut deja sute de apeluri în numele lui Harris, îndemnând delegaţii la convenţia Partidului Democrat de luna viitoare să sprijine nominalizarea sa pentru funcţia de candidat la preşedinţie în alegerile din 5 noiembrie, unde ar candida împotriva republicanului Donald Trump.

Harris a declarat într-o postare pe X că va vizita luni după-amiază sediul de campanie al lui Biden din Delaware – acum sediul de campanie al lui Harris. Ea a spus că Biden, care a fost testat pozitiv pentru COVID-19 săptămâna trecută, se simte mai bine.

Harris, care este de culoare şi americancă de origine asiatică, ar crea o dinamică complet nouă cu Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, oferind un contrast generaţional şi cultural profund.

DE CE E IMPORTANTĂ SUSŢINEREA LUI PELOSI

Trump, ale cărui afirmaţii false potrivit cărora înfrângerea sa din 2020 în faţa lui Biden a fost rezultatul unei fraude a inspirat asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, a contestat luni dreptul democraţilor de a schimba candidaţii. „I-au furat cursa lui Biden după ce el a câştigat-o în primare”, a declarat Trump pe site-ul său Truth Social.

Susţinerea lui Nancy Pelosi este un pas important, deşi lideri democraţi precum liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, şi actualul lider democrat din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, nu şi-au exprimat încă susţinerea explicită.

Delegaţii de la Convenţia Naţională Democrată, ce va avea loc luna viitoare, sunt cei care vor vota în cele din urmă cine va deveni candidatul Partidului Democrat la preşedinţie. Se aşteaptă ca democraţii să organizeze un vot virtual prin apel nominal pentru oficializarea nominalizării la începutul lunii august, cu câteva săptămâni înainte de convenţia de la Chicago.

Liderii democraţi ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului au lăudat eforturile timpurii ale lui Harris pentru a obţine sprijin pentru nominalizarea sa din partea partidului şi au spus într-o declaraţie comună că aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească personal cu ea „în curând”.

„Vicepreşedintele Kamala Harris a luat un start excelent prin promisiunea sa de a urmări nominalizarea prezidenţială într-un mod consecvent cu procesul popular şi transparent stabilit de Comitetul Naţional Democrat”, au declarat liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, şi liderul minorităţii din Cameră, Hakeem Jeffries, într-o declaraţie comună. „Ea primeşte rapid sprijin din partea delegaţilor de bază, de la un capăt la altul al ţării”, au spus ei.

Schumer şi Jeffries, ambii din New York, au evitat însă să o susţină explicit pe Harris pentru nominalizarea democrată la prezidenţiale. La fel a făcut şi fostul preşedinte Barack Obama şi, până luni, şi Nancy Pelosi evitase să se pronunţe, aparent pentru a fi imparţiali.

KAMALA HARRIS VREA SĂ-ŞI ASIGURE PÂNĂ MIERCURI SPRIJINUL DELEGAŢILOR LA CONVENŢIE

Campania vicepreşedintelui Kamala Harris îşi propune să obţină nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale până miercuri seară, asigurându-şi majoritatea celor aproape 4 000 de delegaţi la Convenţia Democrată necesari pentru a câştiga, au declarat pentru Reuters patru surse care cunosc direct subiectul.

Oficialii şi aliaţii campaniei sale au efectuat sute de apeluri telefonice pentru a obţine sprijinul delegaţilor înainte de convenţia de la Chicago din 19-22 august, încercând totodată să blocheze orice posibil contracandidat.

Obţinerea sprijinului delegaţilor este esenţială pentru a se asigura că Harris îl înlocuieşte pe Biden pe buletinul de vot din 5 noiembrie în calitate de candidat al partidului împotriva republicanului Donald Trump.

Harris are nevoie de sprijinul unei majorităţi simple, adică a 1.969 dintre cei 3.936 de delegaţi democraţi, pentru a-şi asigura nominalizarea la convenţia din august. Până acum, aproximativ un sfert dintre aceştia au promis să o susţină, pe baza anunţurilor publice.

Biden a susţinut-o pe Harris ca succesor al său, dar nu poate forţa delegaţii să îi urmeze exemplul.

„Susţinerea ei de către Biden a fost foarte puternică pentru a-i determina pe donatori să dea bani şi pe delegaţi să se angajeze în cele din urmă pentru ea”, a declarat pentru Reuters preşedintele Comitetului Naţional Democrat pentru Finanţe, Chris Korge, un delegat din Florida. „Odată cu susţinerea lui, cred că până la sfârşitul zilei de miercuri, ea va avea probabil suficienţi delegaţi pentru a depăşi 50%”, a estimat Korge.

Statul Tennessee din sudul SUA a devenit primul care şi-a angajat cei 70 de delegaţi în favoarea vicepreşedintelui, au declarat duminică surse pentru Reuters.

Doi oficiali de top ai campaniei au declarat că miercuri este obiectivul, în timp ce o altă sursă cu cunoştinţe directe în domeniu a spus „da, lucrăm în acest sens” când a fost întrebată despre ziua de miercuri.

Majoritatea delegaţilor democraţi s-au angajat faţă de Biden după alegerile primare de stat din acest an. După ce acesta a anunţat că se retrage din cursă, ei nu sunt obligaţi de nicio lege sau regulament de partid să susţină pe cineva.

Puternicul comitet pentru reguli al Convenţiei Naţionale Democrate, care urmează să se întrunească miercuri, trasează un plan virtual pentru selectarea unui nou candidat înainte de convenţie.

Puiul de delfin născut în captivitate la Delfinariul Constanţa a murit subit / Specialiştii anunţă afectarea plămânilor şi ficatului

Superliga: Oţelul Galaţi – Farul Constanţa, scor 0-0, în etapa a doua