Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier – Tánczos Barna şi doi miniştri – Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

#image_title

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri – Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Ministerul Culturii. Kelemen spune că obiectivul noului guvern este „să pună statul la dietă”.

„La alegerile de anul trecut am cerut un mandat clar: să apărăm cetăţenii şi comunitatea noastră din interiorul Guvernului şi să punem statul la dietă. Acesta este obiectivul nostru şi în perioada dificilă care urmează: să reducem deficitul bugetar astfel încât povara să fie suportată, în primul rând, de instituţiile statului şi cât mai puţin de cetăţeni”, afirmă Kelemen Hunor.

Acesta spune că în noul Guvern, UDMR va avea un vicepremier – Tánczos Barna, Cseke Attila va conduce Ministerul Dezvoltării, iar Demeter András Ministerul Culturii.

Kelemen Hunor a fost întrebat, joi, după consultările de la Cotroceni, despre decizia din negocierile partidelor pe portofoliile de miniştri şi dacă a simţit în discuţii cale de negociere pe funcţiile din guvern.

„Până acum nu am simţit nimic. Până acum, am simţit ce am simţit în 2023. Când nu e nevoie de tine, atunci foarte repede se ajunge la acea soluţie. Uite, stai aici, mănânci, bine, dacă nu, vin eu şi mănânc eu. Deci altruism în politică nu e. Dar mi-am restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare. Suntem gata să facem pasul înapoi, noi. Se poate discuta, dar până când nu e un premier sau o persoană nominalizată, e greu să mergi mai departe”, afirma Kelemen Hunor cu o zi înainte ca preşedintele nicuşor Dan să-l desemneze în funcţia de premier pe Ilie Bolojan.

Oficiali SUA: Operațiunea militară a avut efectul dorit dar este prea devreme să spunem dacă Iranul mai are capabilități nucleare funcționale

S-au tras numerele câștigătoare la loto: Ce a apărut pe listă