Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite un mesaj care nu poate fi acceptat.
„S-a întâmplat aici în ultimele zile, este inadmisibil şi permiteţi-mi să exprim câteva gânduri despre asta. Primarul din Târgu Mureş, prin faptul că a fost arătat cu cătuşe în faţa lumii, transmite un mesaj pe care nu-l putem accepta şi nu putem accepta nici faptul că a fost arestat pentru 24 de ore (…). Deci nu ştiu care a fost pericolul (…). Am încredere că justiţia îşi va face treaba şi vom afla cât mai repede faptul că primarul Soos Zoltan este inocent”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.
Menţionăm că Tribunalul Mureş a respins, marţi, propunerea de a arestare preventivă a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi a omului de afaceri S.P.M., stabilind măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, în dosarul în care edilul este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit mită constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de circa 200.000 euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a edilului şi a omului de afaceri, în urmă cu o seară, Soos Zoltan, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, iar S.M.P. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. AGERPRES/(A, AS – autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)