Kelemen Hunor: Dacă Nicuşor Dan ar fi desemnat un premier în prima zi după depunerea jurământului, în 10 zile n-ar fi închis acel premier discuţiile, că n-am reuşit să închidem toate amănuntele nici în două săptămâni şi jumătate. A procedat corect!

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că dacă preşedintele Nicuşor Dan ar fi desemnat un premier în prima zi după depunerea jurământului, în 10 zile n-ar fi închis acel premier discuţiile, pentru că nu au reuşit să închidă toate amănuntele nici în două săptămâni şi jumătate, el arătând că şeful statului a procedat corect. Liderul UDMR a precizat că sunt foarte aproape în finalizarea negocierilor.

Preşedintele Kelemen Hunor a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că preşedintele Nicuşor Dan a procedat corect când nu a desemnat premierul şi a lăsat partidele să negocieze.

”A procedat corect. Dacă ar fi desemnat un premier în prima zi după depunerea jurământului, în 10 zile n-ar fi închis acel premier discuţiile, că n-am reuşit să închidem toate amănuntele nici în două săptămâni şi jumătate. Deci nu. A procedat corect”, a precizat el. El a subliniat că trebuie să ne uităm şi la alte state.

”Deci 3 săptămâni, nu vă supăraţi, nu e mult. Că dacă se gândeşte la un program de guvernare, plan fiscal, un acord de coaliţie, deci nu e mult. Şi suntem foarte aproape. Sunt încă câteva chestiuni care trebuie discutate, într-adevăr, extrem de dificile. Dar suntem foarte aproape. De fiecare dată există, când se face o coaliţie. Deci totul trebuie scris acolo, măcar să ai această hârtie scrisă”, a arătat Kelemen Hunor.

China inundă Brazilia cu mașini electrice, stârnind panică în industria auto locală

Kelemen Hunor: Dacă trei au acceptat această soluţie cu rocada şi trei au 60% în Parlament, eu ce ar fi trebuit să fac? Să-mi tai venele? / Eu nu o să vreau să fiu prim-ministru patru luni, că nu vreau să mă fac de râs şi să fac România de râs