Kelemen Hunor: Dacă UE nu este pregătită pentru un parteneriat cu SUA şi preşedintele Trump, vom pierde fiecare poli

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că dacă Uniunea Europeană nu este pregătită pentru o relaţie de parteneriat cu SUA şi cu noua administraţie Donald Trump, va pierde fiecare ţară membră, pentru că nici Trump, nici administraţia americană nu vor aştepta până când UE va fi pregătită.

Kelemen Hunor a declarat, luni, la Antena 3 CNN că, după investirea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, lucrurile se vor schimba, iar interesele Americii vor fi puse pe primul loc. 

”Donald Trump intră în exerciţiul funcţiei şi, începând cu această zi, lucrurile se vor schimba. Vor conta şi simpatiile şi prieteniile, dar interesele Americii vor fi pe primul loc în toate deciziile pe care le va lua administraţia Trump.
Acest lucru trebuie să îl vedem şi când vorbim despre relaţiile comerciale şi când vorbim de relaţiile atlantice Europa-SUA şi cînd vorbim de interesele SUA în zona Asiei, a Pacificului, în Orientul Apropiat, dar şi în ceea ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina. Va fi un alt mandat, decât primul mandat al lui Trump, şi sigur că preşedintele SUA este mult mai puternic decât era în primul mandat. Sunt convins că va domina administraţia SUA echipa lui Trump, ceea ce nu s-a întâmplat data trecută nici în politica externă, nici în politicile comerciale. Întrebarea mea pentru noi, din România, din UE, dacă suntem pregătiţi cu toţii pentru o relaţie de parteneriat cu SUA, dacă cei din conducerea UE au, în acest moment, un plan demn şi dacă ştiu să îi convingă pe cei din administraţia americană că această relaţie dintre SUA şi UE trebuie să fie una extrem de inportantă, pentru că vom fi împreună, mai puternici. Sigur, aici vorbim de economie, comerţ, securitate, de tot ce înseaamnă reaşezarea relaţiilor internaţionale. Dacă UE nu este pregătită, vom pierde fiecare, pentru că nu ne va aştepta nici preşedintele Trump, nici administraţia SUA să ne pregătim şi să ne facem planurile noastre”, a spus Kelemen. 
Acesta a precizat că întrebarea care se pune este dacă europenii sunt conştienţi că Donald Trump va urmări interesele SUA, câtă vreme este preşedintele SUA, nu al UE.

”Pe primul loc va pune interesele SUA şi în ceea ce priveşte relaţiile interne, imigraţie, economie, taxele vamale şi în chestiunile legate de securitate. Asta ar trebui să fie prima preocupare a noastră – competitivitate, energie, comerţ, taxele vamale, plus relaţiile atlantice şi tot ce înseamnă securitatea Europei. Când Trump cere investiţii în apărare spune un lucru predictibil, nu spune de ieri acest lucru, l-a spus şi în primul mandat. Pentru a primi garanţii de securitate de la SUA trebuie să puneţi şi voi bani fiindcă nimeni nu a spus că până la sfârşitul lumii apărarea din partea SUA va fi pe gratis. În ultimii 50-60 de ani, Europa a trăit într-o securitate absolut impecabilă, cu toate provocările, şi am ajuns în faza în care trebuie să ne gândim cum să recuperăm anii pierduţi. Şi da, asta înseamnă că sunt nişte costuri. SUA şi Trump nu sunt obişnuiţi să piardă nicio bătălie”, a menţionat preşedintele UDMR.
Acesta estimează un procent între 2,3-2,5% din PIB pentru apărare, care este o sumă mare pentru fiecare stat din UE, inclusiv pentru România.
”Trebuie să ştim că aceste servicii de apărare costă pentru fiecare stat şi pentru SUA. 
Dacă nu suntem în stare să vedem tabloul mare, atunci vom pierde, categoric”, a precizat Kelemen Hunor.
Întrebat ce rol ar putea avea premierul Ungariei, Orban Viktor, în găsirea echilibrului în care UE ar trebui să lucreze cu Donald Trunp, liderul UDMR a spus că Orban are o viziune despre tot ce înseamnă viitorul UE.
”Până unii te critică, chiar e bine, depinde cine te critică. Orban a încercat să împingă relaţiile în direcţia de a găsi cât mai repede o soluţie de pace fără să spună cum să arate pacea, asta nu poţi fără ucraineni. Ungaria, ca şi România şi ca şi statele din această zonă, ca şi forţă economică, forţă politică, ca forţă demografică, sunt prea mici. (…) Această relaţie dintre Trump şi Orban nu va dispărea, va rămâne, şi va conta, într-o oarecare măsură, dar nimeni nu trebuie să se aştepte că Orban va rezolva singur problemele UE. Cei care conduc UE ar trebui să fie conştienţi că fără un parteneriat cu administraţia Trump şi SUA nu vor ieşi din această criză de competitivitate. Nu vom reuşi să rezolvăm singuri problemele din Ucraina şi ale războiului de agresiune a Rusiei. Fără SUA, aceste lucruri nu pot fi rezolvate şi de aceea şi UE şi preşedintele CE şi liderii din UE trebuie să fie conştienţi că urmează ceva nou, urmează altceva”, a explicat Kelemen Hunor.

Aroganţa lui David Popovici! Pe ce a cheltuit o altă sumă uriaşă. Va fi, din nou, criticat

Rusia anunţă că a doborât 55 de rachete ucrainene în şase regiuni. Un depozit de petrol din Voronej incendiat ”din nou”