Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, explică, joi, că România nu poate asista pasivă la schimbările care au loc la nivel mondial şi cricică faptul că ţara noastră ”nu are poziţii asumate aproape pe niciun subiect, nu-şi trasează nici măcar singură direcţia, se aliniază la poziţiile altora şi pluteşte în derivă pe o mare deschisă şi furtunoasă”. Liderul UDMR crede că este prioritară apartenenţa la NATO şi UE, însă este necesară şi încheierea unor noi parteneriate. ”Devine cu atât mai important pentru preşedinte să ridice nivelul politicii externe a României şi să obţină rezultate care să ofere securitate şi să asigure relevanţă”, a mai transmis liderul UDMR.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, explică, joi, într-o lungă postare pe Facebook, ce poate face România ”în această lume bulversată şi în rapidă schimbare, în care deja e sigur că nimic nu va mai fi ca înainte de anexarea Crimeii în 2014, prin care Rusia a vizat, în mod limpede, rescrierea ordinii mondiale”.
”În primul rând, trebuie să renunţăm la toate iluziile. Istoria nu s-a încheiat, iar ordinea internaţională a fost întotdeauna scrisă de învingători şi de statele puternice. Ordinea mondială s-a schimbat şi se va schimba în continuare. Astăzi nimeni nu poate spune cât va dura această transformare, dar putem afirma, cu siguranţă, că rivalitatea tot mai ameninţătoare dintre marile puteri va continua ani de zile”, a scris Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, ”plângerea permanentă, jelirea vechii ordini şi aşteptarea tăcută nu reprezintă o strategie nici măcar pentru state mai mici, precum România”.
”Recunoaşterea acestui lucru este primul pas pentru a evita situaţia în care, într-o dimineaţă însorită, ţara să se trezească servită pe meniu. Trebuie să fim pragmatici: realpolitikul este astăzi singura cale viabilă. Asta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca statul să-şi construiască politica externă pe valori fundamentale care nu sunt de natură ideologică şi care, pentru statele mici, au un caracter aproape existenţial”, este de părere liderul UDMR.
Potrivit acestuia, ”faptul că una sau alta dintre aceste valori este asumată astăzi şi de partide şi mişcări suveraniste — atât de blamate acum — este deja o altă discuţie”.
”Pe lângă alianţele existente, în numele flexibilităţii, este necesară încheierea unor noi parteneriate. O ţară mică la periferie, de una singură, este vulnerabilă şi condamnată la eşec: slabă din punct de vedere economic, dependentă permanent de importuri, irelevantă militar, incapabilă să-şi asigure propria apărare în faţa unui agresor mai mare. Asta înseamnă, fără echivoc, că apartenenţa la NATO, dar şi apartenenţa la UE — cu toate problemele şi avantajele lor — trebuie să aibă prioritate”, este de părere Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR crede că, din punct de vedere politic, ”România este astăzi lipsită de greutate: nu are poziţii asumate aproape pe niciun subiect, nu-şi trasează nici măcar singură direcţia, se aliniază la poziţiile altora şi pluteşte în derivă pe o mare deschisă şi furtunoasă”.
”Ar fi nevoie de aliaţi locali şi regionali. În prezent, dintre vecinii săi, România nu întreţine cu nimeni o relaţie puternică, bazată pe încredere. Situaţia Republicii Moldova este de altă natură şi ea poate fi gestionată tot pe baza realpolitikului”, a mai scris Kelemen Hunor.
Acesta crede că, la nivel regional, ţara ar trebui să facă paşi în cel puţin trei direcţii: ”Ar trebui să trateze cu prioritate relaţia cu Polonia şi Finlanda, strângerea relaţiilor cu Turcia mult mai mult decât în prezent este deja întârziată, iar o prezenţă activă în Balcanii de Vest şi construirea unui sistem solid de alianţe în regiune ar oferi ţării multă libertate de mişcare şi influenţă”.
”Totodată, prin poziţia sa geografică, rolul de «punte» al Bucureştiului rămâne nevalorificat între două zone importante, Orientul Mijlociu şi Caucazul. România ar trebui să acţioneze ca unul dintre iniţiatorii reformelor Uniunii Europene, devenite deja de neamânat, punând un accent puternic pe acţiunea coordonată cu statele mici şi mijlocii — pentru că, fie că ne place sau nu, ceea ce este valabil pe scena politicii mondiale este valabil şi în interiorul UE. Ţările mari şi puternice îşi impun întotdeauna propriile interese de stat în detrimentul celor mai mici, doar că o fac într-un ambalaj mult mai frumos decât oricare dintre cele trei mari puteri globale”, a mai transmis liderul UDMR.
Kelemen Hunor apreciază că ”starea actuală transmite incertitudine: în spatele ei se regăsesc de la neînţelegerea realităţilor până la lipsa de viziune, iar rezultatul final este deriva”.
”Tocmai de aceea devine cu atât mai important pentru preşedinte să ridice nivelul politicii externe a României şi să obţină rezultate care să ofere securitate şi să asigure relevanţă unei ţări aflate la periferia Europei în cadrul sistemului de alianţe occidentale”, este de prăere Kelemen Hunor.


