Kenyanul Sabastian Sawe şi etiopianca Megertu Alemu au câştigat maratonul de la Valencia

Kenyanul Sabastian Sawe, campion mondial la semimaraton anul trecut, şi etiopianca Megertu Alemu au câştigat, duminică, maratonul de la Valencia.

La o lună după inundaţiile teribile din regiunea Valencia din Spania, soldate cu 222 de morţi, oraşul Valencia a găzduit duminică maratonul său. Maratonul se desfăşoară din 1981 şi a devenit de-a lungul anilor un bastion al sportului.

În cursa masculină, victoria i-a revenit kenyanului Sabastian Sawe în 2h2’5”.

Sawe (28 de ani) a terminat un maraton pentru prima dată. Palmaresul său include o medalie de aur pe echipe la Campionatele Mondiale de Cross Country de anul trecut şi titlul de campion mondial la semimaraton. Sabastian Sawe i-a devansat pe etiopianul Deresa Gelata (2h2’38”) şi pe compatriotul său Daniel Mateiko (2h4’24”).

La feminin, etiopianca Megertu Alemu, prezentă pe podiumul Maratonului de la Londra în ultimii doi ani, s-a impus în 2h16’49”, în faţa ugandezei Stella Chesang (2h18’26”) şi a compatrioatei sale Tiruye Mesfin (2h18’35”).

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 6,8 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară şi din străinătate până la ora 16.00. Prezenţa la nivel naţional este 35,01 % / Prezenţa totală la vot este 37,73 %

CTP atenționează: Se poate doar pentru că România este membră UE sau NATO