“Kîzîm” – primul film românesc inspirat de o poveste din comunitatea tătară – VIDEO

“Kîzîm”, noul film al lui Radu Potcoavă, a lansat miercuri posterul oficial şi trailerul, aducând în prim-plan, pentru prima dată, o poveste inspirată din comunitatea tătară din România. Realizat după scenariul semnat de Elias Ferchin, cunoscut actor, regizor şi scenarist de origine tătară, filmul marchează debutul în lungmetraj al tinerei Yeliz Meryem Mustafa.

Yeliz joacă rolul Seldei, o adolescentă de 15 ani dintr-o familie tradiţională de tătari din Constanţa, care vrea să-şi trăiască liber cei mai frumoşi ani de liceu, dar se luptă cu prejudecăţile părinţilor despre modul în care ar trebui să urmeze tradiţiile. O seară alături de prieteni şi de iubitul ei, Tudor (Matei Saizescu), se transformă într-o aventură periculoasă, iar o ceartă cu părinţii (Elias Ferchin, Turchian Güzin Nasurla) o determină să-şi piardă încrederea în sprijinul şi înţelegerea lor.

Tudor Chirilă şi Judith State sunt Adi şi Cristina, părinţii lui Tudor (iubitul Seldei). Cunoscutul trapper Amuly are o apariţie extraordinară, în rolul Mihai, fiul lui Adi (Tudor Chirilă).

Din distribuţie mai fac parte: Anastasia Udrea, Luca Adrian Fieraru, Tudor Milan Palade, Elias Bogdan Farcaş, Marian Capotă, Gabriela Valentir şi mulţi alţii.

„Îmi plac foarte mult poveştile cu adolescenţi în general şi coming-of-age-urile în mod deosebit. Cred că în fiecare film al meu există fie un copil, fie un adolescent care are probleme de maturizare – iar asta cred că e o temă care vă rămâne mereu fresh.

„Kîzîm” este povestea Seldei, o fată de 16 ani din Constanţa, aflată în acel prag frumos, dar şi extrem de dificil dintre copilărie şi maturitate. Şi, mai mult, este de etnie tătară – o provocare foarte plăcută pentru mine de a investiga astfel cât de relevante mai sunt tradiţiile etnice în ziua de astăzi, pentru un adolescent.  E prima oară când regizez un film vorbit parţial în altă limbă decât română (şi anume tătara), prima oară când filmez o rugăciune din Coran, prima oară când am ascultat muzica tătărească, prima oară când am intrat în rutina zilnică a unei familii aparţinând acestei etnii”, a declarat regizorul Radu Potcoavă.

Distribuit de Forum Film, lungmetrajul “Kîzîm” va intra în programul cinematografelor din România din 24 februarie.

Liviu Mărghidan semnează imaginea filmului, iar Tudor Chivulescu a realizat montajul. De sunet s-a ocupat Mihai Bogos, de scenografie Bogdan Ionescu, iar de costume Francisca Vass. Muzica filmului este semnată de Alin Zăbrăuţeanu.

“KÎZÎM” a fost produs de Ruxandra Flonta şi Liviu Mărghidan (SCHARF FILM PRODUCTION) şi realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

UNSAR: Companiile de asigurări au plătit despăgubiri de aproximativ 442 milioane lei, în primele nouă luni ale anului trecut, pentru pagubele provocate de incendii şi calamităţi naturale locuinţelor şi bunurilor

Universitatea Babeş-Bolyai: Studenţii actuali nu vor fi afectaţi în niciun fel de majorarea taxelor de admitere şi şcolarizare / Noile taxe, valabile din anul universitar 2026-2027