Klaunus, Ostașul și Plicușor: `Gabriela Firea și PE SE DE distrug democrația românească!`

„Este incredibil ce încearcă să facă acest PE SE DE! Un veritabil atac la statul de drept și la democrație, partenerii externi mi-au semnalat această formă de abuz, deghizată în consultare publică. Ca fost primar al Sibiului, vă spun că este inadmisibil să ceri toată puterea administrativă, pentru a controla si mai bine corupția, în totalul dispreț față de cetățeni.” (Individ înalt și solemn, fără multă școală, investitor imobiliar de succes, pasionat de ski, golf si tenis, zărit printre protestatari îmbrăcat în geacă roșie)

„Ăăăă… deci s-a discutat ăăăăăă… în cadrul partidului, și… ăăăăăă respect, onoare și predictibilitate, de asta au nevoie bucureștenii, ăăăăăă…. nu de jocuri politicianiste, iar eu, ca militar… ăăăăăă, îl susțin pe Nicușor Dan, noi i-am dat niște teme în iarnă, nu le-a făcut, însă a venit la mărire în vară, și după ce a luat ăăăăăă… de 7 ori scorul lui Burduja, am regretat că nu stau în București, că l-aș fi votat și eu. ăăăăăă… deci da.” (Domn corpolent și pofticios, plin de umor în emisiuni televizate, redutabil polemist, considerat ordonanța primului intervievat și confidentul unui celebru subinginer, devenit doctor în energie)

„Am venit astăzi aici, la Primăria Capitalei, însoțit de camarazii mei din ONG-uri finanțate de Soroș și coordonate de doamna consilier prezidențial Sanda, ca să tragem un semnal de alarmă. Gabriela Firea face pasaje și alte lucrări de infrastructură, în vreme ce trotinetele nu au pe unde să circule, iar mafia imobiliară prosperă. Reprezentantul PE SE DE vrea acest referendum ca să controleze întreaga Capitală, disprețuind primarii de sector și banii bucureștenilor, care nu au apă caldă și căldură, însă sunt păcăliți din nou. Când voi deveni eu primar, ca reprezentant al forțelor de dreapta, în oraș se va circula perfect, termoficarea va fi gata, salariul minim 1000 de euro net, parcurile vor arăta perfect. Până atunci, boicotăm acest referendum ilegal și imoral.” (Ins netuns și nespălat, inamic al șoferilor, aerului curat și apei în general, susținut de aripa internaționalistă a securității să fie reales de un mare număr de naivi)

Ei bine, nu știu dacă și cât m-am priceput să improvizez imitarea celor 3 protagoniști. Cert este că, la fel ca și la referendumurile lui Băsescu și Iohannis, niciun rezultat nu a fost generat prin „voința populară”. Ba mai mult, rezultatul celui din 2019 a fost încălcat chiar de Orban, șeful „guvernului meu”, la câteva săptămâni după instalare. Așadar, inițiativa ce urmează a fi supusă la vot luni, în Consiliul General, este doar încă o formă de prostire a proștilor. În plus, modificarea unei legislații naționale – pentru că asta cere Nicușor Dan – se poate face doar în Parlament. Ce treabă au Bihorul, Suceava sau Oltul cu autorizațiile emise în Capitală ori cu repartizarea veniturilor fiscale între sectoare, doar olimpicul ratat poate ști. Care olimpic își plătește amenzile luate pe persoană fizică din banii noștri, atacă în instanță hotărâri ale propriei instituții, a paralizat bulevardele cu șantiere abandonate, a blocat Capitala și izgonit investitorii, prăbușind economia orașului la nivelul crizei din 2009. În tot acest timp, dușmanul traficului si al dezvoltării încearcă să își acopere incompetența și eșecul printr-un cretinism de referendum absolut inutil. #ghinion

VIDEO Sorin Grindeanu susține ‘autostrada sigură pentru România’: ‘O autostradă vie, care are ca destinație finală reconstrucția țării’

Polițiștii intră tare peste samsarii de bunuri contrafăcute: zeci de percheziții în Târgul Vitan