Kosovo: Curtea Constituțională respinge decretul președintei Osmani de dizolvare a parlamentului

Curtea Constituțională a Kosovo a respins miercuri decretul prin care președinta Vjosa Osmani dizolvase parlamentul și anunțase noi alegeri legislative după un an de blocaj politic, transmite AFP.

Președintele Kosovo este ales de către parlament pentru un mandat de 5 ani, însă deputații aleși în decembrie în urma legislativelor anticipate nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat în termenul impus de constituție. Osmani a emis atunci un decret de dizolvare a parlamentului.

Foto: (c) Valdrin Xhemaj/REUTERS


Acest decret ‘nu are valoare legală’, a stabilit Curtea, care fusese sesizată de prim-ministrul Albin Kurti și de partidul lui, Vetëvendosje (VV).

Deputații Adunării, ‘începând din ziua intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dispun de 34 de zile pentru a desfășura și finaliza procedura de alegere a președintelui Republicii Kosovo’, adaugă Curtea într-un comunicat.

‘În caz de nealegere a președintelui de către Adunare în termenul indicat (…) Adunarea este dizolvată și vor avea loc alegeri anticipate pentru Adunare într-un termen de 45 de zile’, adaugă același comunicat.

Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile parlamentare din februarie 2025. După luni de zile în care nu au reușit să aleagă un prim-ministru, membrii parlamentului au fost nevoiți să își depună mandatele. Deși partidul VV a câștigat alegerile de la începutul lunii decembrie 2025, ceea ce a permis realegerea lui Kurti ca prim-ministru, parlamentul s-a blocat ulterior în privința alegerii unui președinte.

Vjosa Osmani, în funcție din 2021, avea ambiția de a obține un al doilea mandat. Partidul lui Kurti a propus însă alți doi candidați, iar deputații opoziției au părăsit sala, împiedicând formarea cvorumului.

După decizia de miercuri a Curții Constituționale, deputații vor avea la dispoziție puțin mai mult de o lună pentru a găsi un candidat la președinție care să întrunească o majoritate de voturi.

Baschet masculin: U BT Cluj, victorie cu Cedevita în faza Top 8 a Ligii Adriatice, fără patru jucători de bază

Grindeanu anunţă că partidul nu exclude remanieri şi spune că miniştrii PSD sunt invitaţi la ”întâlniri regionale” cu membrii de partid: Vom decide împreună unde e loc de mai bine