Potrivit unui comunicat al Kremlinului, din delegaţia Federaţiei Ruse pentru negocierile cu Ucraina fac parte următorii:
– Vladimir Medinski – asistent al preşedintelui Federaţiei Ruse (şeful delegaţiei). El a condus delegaţiile ruse şi la precedentele negocieri cu Kievul, desfăşurate după începerea invaziei ruse din 2022, negocieri care au eşuat în martie 2022.
– Mihail Galuzin – ministru adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse (membru al delegaţiei)
– Igor Kostiukov – şeful Direcţiei principale a Statului Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (GRU, spionajul militar) – membru al delegaţiei
– Aleksandr Fomin, ministru adjunct al apărării (membru al delegaţiei).
Conform ordinului, delegaţia mai cuprinde şi patru„experţi”: Aleksandr Zorin – prim-adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii a Statului Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (şi el a făcut parte din delegaţia rusă la negocierile precedente); Elena. Podobreevskaia – adjunct al şefului Biroului Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru politica de stat în domeniul umanitar; A.A. Polişciuk – director al celui de-al doilea departament al ţărilor CSI din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse şi V.I. Şevţov, adjunct al şefului Direcţiei principale pentru cooperare militară internaţională din Ministerul Apărării.
Prin urmare, preşedintele rus Vladimir Putin nu face parte din delegaţia rusă care se va deplasa joi în Turcia pentru discuţii pe tema conflictului din Ucraina, deşi preşedintele ucrainean, care se va afla la Ankara, îi lansase provocarea de a discuta în persoană.
Miercuri dimineaţă, Zelenski se declarase pregătit pentru „orice format de negociere” pentru a pune capăt războiului cu Rusia şi a declarat că va decide asupra „măsurilor care vor fi luate” după ce va şti cine va reprezenta Moscova la discuţiile programate să aibă loc joi la Istanbul.
Zelenski a mai spus că are în programa să se întâlnească, joi, cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara, dar dacă liderul de la Kremlin va de acord să zboare la Istanbul, el şi Erdogan vor veni la el.
Şeful Biroului prezidenţial, Andrii Iermak, a declarat că dacă Putin refuză să vină în Turcia, acesta va fi ultimul indiciu al lipsei de voinţă a Rusiei de a pune capăt războiului.