„Auzim declaraţii contradictorii din partea Europei. Acestea sunt în general axate mai degrabă pe confruntare decât pe încercări de a resuscita relaţiile noastre într-un fel sau altul”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat la Kiev că respectarea armistiţiului propus sâmbătă de Ucraina şi aliaţii săi Moscovei va fi monitorizată de Statele Unite, cu o contribuţie europeană. Cele aproximativ douăzeci de ţări membre ale „coaliţiei de voinţă” au decis să susţină o încetare a focului pe o durată de treizeci de zile „cu o monitorizare asigurată în principal de Statele Unite ale Americii” şi la care „toţi europenii vor contribui”, a explicat el.
Preşedintele francez a reiterat, de asemenea, ameninţările cu noi sancţiuni europene şi americane în cazul în care Rusia
nu va respecta armistiţiul. „În cazul unei încălcări a acestei încetări a focului, suntem de acord că sancţiuni masive vor fi pregătite şi coordonate între europeni şi americani”, a confirmat Macron.
Moscova nu se lasă intimidată de noi sancţiuni: s-a adaptat şi ştie cum să reacţioneze, a declarat Dmitri Peskov, citat de TASS. „Ne-am obişnuit deja cu sancţiunile. Ne gândim deja la ce vom face după anunţarea acestor sancţiuni, cum vom minimiza consecinţele lor şi aşa mai departe. Am învăţat asta. De aceea, a ne speria cu aceste sancţiuni este o pierdere de timp. Iar faptul că nu ştiu ce să facă cu ele este mai degrabă problema lor”, a declarat Peskov jurnalistului Pavel Zarubin, potrivit TASS.
Unii europeni sunt iritaţi de faptul că liderii multor ţări au decis să împărtăşească bucuria Rusiei de a sărbători ziua de 9 Mai şi au sosit la Moscova pentru Ziua Victoriei, a spus purtătorul de cuvânt al lui Putin, care a legat acest fapt de noile ameninţări cu sancţiuni şi declaraţiile anti-ruse din mai multe ţări europene. „Desigur, europenii sunt nervoşi din cauza a ceea ce se întâmplă la Moscova pe 9 mai. Europenii sunt nervoşi din cauza marii consolidări internaţionale în jurul Zilei Victoriei, a mândriei pentru victoria asupra fascismului şi pentru eliberarea lumii de fascism. Aceasta este ideologia împărtăşită de ţările care au fost reprezentate în Piaţa Roşie. Acest lucru nu le dă pace europenilor”, a comentat Peskov în interviul cu Pavel Zarubin.