Kremlinul respinge ideea unui summit între Zelenski, Putin şi Trump

Kremlinul respinge miercuri o propunere a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a unui summit cu omologii săi rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, care să facă să avanseze negocieri de pace după peste trei ani de la invazia rusă, relatează AFP.

”O asemenea întâlnire trebuie să fie rezultatul acordurilor concrete între cele două delegaţii” rusă şi ucraineană, a declarat într-un briefing cotidian la care participa şi AFP un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ignorat deja o invitaţie a lui Volodimir Zelenski la o întâlnire în Turcia, la jumătatea lui mai.

Volodimir Zelenski a evocat de această dată posibilitatea unui ”format Trump-Poutine-eu” într-o conferinţă de presă – plasată sub embargo până miercuri dimineţaa.

”Dacă Putin nu se simte în largul său într-o reuniune bilaterală sau dacă toată lumea vrea o reuniune trilaterală, asta nu mă deranjează”, a declarat el.

Zelensky a sosit miercuri la Berlin, unde este primit de către cancelarul Friedrich Merz, unul dintre cei mai fermi susţinători ai Kievului, în contextul în care Statele Unite îşiî mnăspresc tonul împotriva unei continuări a bombardamentelor ruseşti în Ucraina.

Preşedintele american şi-a exprimat deja, în ultima perioadă, frustrarea atât faţă de Vladmir Putin, cât şi faţă de Volodimir Zelenski, pe care-i acuză că sunt prea înceţi în găsirea unui acord care să pună capăt luptelor.

Însă, de această dată, după ce a declarat duminică, în urma unor noi bombardamente masive în Ucraina, că Vladimir Putin ”a înnebunit de tot”, Donald Trump şi-a exporimat din nou marţăi iritarea faţă de omologul său rus.

”Ceea ce Vladimir Putin nu realizează este că, fără mine, Rusia ar suferi multe lucruri rele şi vreau să spun FOARTE RELE. El se joacă cu focul!, a scris el pe reţeaua sa Truth Social.

Merz anunţă că Germania va ajuta Kievul să producă rachete fără vreo restricţionare a razei de acţiune în Ucraina. Zelenski cere NATO să invite Ucraina la summitul NATO de la 24-25 iunie, la Haga

Argeş: Copilă găsită de Poliţie, după ce a fugit de la familia în care se află în plasament. Ea se ascundea într-o zonă împădurită, în apropierea casei tatălui ei