Kremlinul susţine că Putin a acceptat unele propuneri ale SUA în legătură cu Ucraina, dar pe altele le consideră „inacceptabile”. Moscova se declară dispusă să continue discuţiile

Kremlinul a declarat miercuri că preşedintele Vladimir Putin a acceptat unele propuneri ale SUA menite să pună capăt războiului din Ucraina, în timp ce pe altele le-a respins, însă Rusia este gata să se întâlnească cu negociatorii americani de câte ori va fi necesar pentru a ajunge la un acord, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut aceste declaraţii după ce discuţiile de la Moscova dintre Putin şi trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, şi ginerele acestuia, Jared Kushner, s-au prelungit până în primele ore ale dimineţii de miercuri.

Un consilier al Kremlinului a anunţat ulterior că „nu s-a ajuns încă la un compromis”.

Întrebat dacă ar fi corect să se spună că Putin a respins propunerile SUA, Peskov a răspuns că nu. „Ieri a avut loc pentru prima dată un schimb direct de opinii”, a declarat Peskov. „Unele lucruri au fost acceptate, altele au fost considerate inacceptabile – acesta este un proces normal de lucru pentru a ajunge la un compromis”, a comentat purtătorul de cuvânt.

Peskov a avut grijă să menţioneze că Rusia îi este recunoscătoare lui Trump pentru eforturile sale de mediere, dar a repetat că Kremlinul nu va comenta tot timpul negocierile cu Statele Unite, deoarece publicitatea nu ar fi constructivă.

„În prezent, se lucrează la nivel de experţi”, a punctat Peskov. „La nivel de experţi ar trebui să se obţină anumite rezultate, care vor sta apoi la baza contactelor la cel mai înalt nivel”, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Putin. 

Luna trecută a fost divulgată o serie de 28 de propuneri preliminare de pace ale SUA, care i-au alarmat pe oficialii ucraineni şi europeni, pentru că acestea erau, de fapt, principalele deziderate ale Moscovei. Puterile europene au venit apoi cu o contrapropunere, iar la discuţii desfăşurate la Geneva, SUA şi Ucraina au declarat că au creat un „cadru de pace actualizat şi prelucrat” pentru a pune capăt războiului.

Marţi, Putin a acuzat că puterile europene încearcă să saboteze negocierile de pace propunând idei absolut inacceptabile pentru Rusia.

Separat, miercuri, Peskov a răspuns şi la decizia blocului european de a închide robinetul energiei ruseşti, afirmând că aceasta „nu va face decât să accelereze procesul care a avut loc în ultimii ani, prin care economia europeană şi-a pierdut potenţialul de lider”.

Consilierul lui Putin pentru politică externă, Iuri Uşakov, a declarat reporterilor după discuţiile cu Witkoff că Moscova primise anterior un set de 27 de propuneri şi apoi patru documente suplimentare care au fost discutate cu Witkoff.

Putin a declarat săptămâna trecută că SUA şi Ucraina au împărţit propunerile iniţiale în patru componente. Conţinutul exact al acestora nu a fost dezvăluit.

 

Editura Litera la Gaudeamus – Peste 800 de titluri. „Dicţionarul de umor Divertis”, „Carpatia. Reţete româneşti reinterpretate” şi „Revoluţia Română pentru tineri”, între lansări

Preşedintele Bulgariei solicită demisia guvernului, după protestele generate de proiectul de buget pentru 2026