Kurzii şi Damascul anunţă un acord ”global” de integrare treptată a forţelor kurde. Forţe siriene urmează să fie desfăşurate în bastioanele kurde Al-Hasakah şi Qamishli, iar forţele kurde să rămână regrupate în trei brigăzi ale armatei siriene, prevede ac

Puterea siriană şi kurzii, care controlează o zonă autonomă în nordul Siriei, au anunţat vineri un acord ”global” care prevede ca forţele Administraţiei kurde să fie integrate – în mod treptat – în statul sirian, relatează AFP.

Forţe de securitate ale Damascului urmează să se desfăşoare în două oraşe controlate de către kurzi, iar foţele kurde să rămână regrupate în trei brigăzi ale armatei siriene, prevede acordul.

Textul acordului a fost anunţat mai întâi de către Forţele Democratice Siriene (FDS, dominate de kurzi), iar apoi de către televiziunea oficială siriană.

Acest acord intervine după ce puternicele FDS au suferit înfrângeri importante împotriva armatei siriene, căreia i-au cedat porţiuni vaste din nordul şi nord-estul Siriei, în urma unor presiuni militare.

FDS s-au retras către bastioonul lor, la Al-Hasakah (nord-est).

Forţele kurde controlează de asemenea un buzunar la Kobane, mai la vest, separat teritorial de zona autonomă.

Noile autorităţi islamiste, care l-au răsturnat de la putere pe Bashar al-Assad la 8 decembrie 2024, punând astfel capăt unui îndelungat Război Civil, sunt hotărâte să-şi extindă autoritatea pe întregul teritoriu al Siriei.

Damascul şi FDS au prelungit, la 24 ianuarie, cu 15 zile, un armistiţiu şi continuă negocieri cu privire la integrarea forţelor Administraţiei kurde în statul sirian.

Potrivit textului acordului, ”forţele din cadrul Ministerului de Interne vor intra în centrele oraşelor Al-Hasakah şi Qamishli”, bastioane kurde.

Acest acord aplică o lovitură dură speranţelor de autonomie a kurzilor, care au instaurat o zonă autonomă în nordul şi nord-estul Siriei în timpul Războiului Civil (2011-2024).

Emisarul special american pentru Siria, Tom Barrack, a apreciat că este vorba despre o etapă ”istorică în drumul Siriei către reconciliere naţională, unitate şi stabilitate”.

Kurzii şi Damascul anunţă un acord ”global” de integrare treptată a forţelor kurde. Forţe siriene urmează să fie desfăşurate în bastioanele kurde Al-Hasakah şi Qamishli, iar forţele kurde să rămână regrupate în trei brigăzi ale armatei siriene, prevede ac

Peste 120 de clienţi casnici, afectaţi de o întrerupere a furnizării de gaze naturale în urma unui ”incident” la instalaţia comună care alimentează un bloc din Sectorul 2 al Capitalei