Rusia a lovit noaptea trecută oraşul Kremenciuk din centrul Ucrainei, lăsând o coloană densă de fum deasupra oraşului, într-un atac pe care primarul local l-a calificat drept un semn că liderul rus Vladimir Putin nu doreşte pace. Bombardamentul asupra acestui oraş, precum şi asupra altor localităţi din Ucraina, a fost cel mai amplu atac al Rusiei din luna august, potrivit forţelor aeriene ucrainene, relatează Reuters.
Moscova a lansat 270 de drone şi 10 rachete, au declarat forţele aeriene ucrainene. Deşi acestea au afirmat că au doborât 230 de drone, 16 locaţii au fost lovite.
„În timp ce la Washington, D.C. se depuneau eforturi intense pentru promovarea păcii, Moscova a continuat să facă exact opusul păcii: mai multe atacuri şi distrugeri”, a scris ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, pe X.
Guvernatorul regiunii Poltava, unde se află oraşul Kremenciuk, a declarat că nu există victime, dar aproape 1.500 de gospodării au rămas fără electricitate.
Ministerul Energiei a confirmat că instalaţiile energetice au fost lovite în atac, provocând pagube şi un incendiu de proporţii.
„Încă o dată, lumea a văzut că Putin nu vrea pace – el vrea să distrugă Ucraina”, a declarat primarul din Kremenciuk, Vitalii Maleţki. O fotografie postată de primar arată o coloană uriaşă de fum negru care se ridică şi se întinde pe cer. Maleţki a declarat că zeci de explozii au zguduit oraşul, vizând infrastructura energetică şi de transport. El a avertizat locuitorii să nu se apropie şi să nu atingă muniţiile cu submuniţii neexplodate, provenite de la rachetele ruseşti, care au fost găsite în oraş.
Ministerul rus al Apărării a declarat că forţele sale au lovit o rafinărie de petrol care aprovizionează armata ucraineană. Kremenciuk găzduieşte, într-adevăr, o rafinărie mare, dar ministerul nu a precizat dacă aceasta a fost cea lovită.
De asemenea, un atac cu drone lansat marţi dimineaţă de Rusia asupra regiunii Cernihiv din Ucraina a avariat infrastructura. Un oficial local din domeniul energiei a declarat că peste 30 000 de gospodării au rămas fără energie electrică.
La rândul lor, oficialii ruşi susţin că un atac cu drone ucrainene în timpul nopţii a provocat incendii la o rafinărie de petrol şi la acoperişul unui spital din regiunea Volgograd.