Echipa spaniolă FC Barcelona a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Espanol Barcelona, în etapa a 18-a din La Liga.
Echipa lui Hansi Flick a câştigat derbiul catalan cu două goluri marcate pe final de meci. Cele două goluri au fost semnate de jucători intraţi pe teren în minutul 64.
Dani Olmo a deschis scorul în minutul 86, din pasa lui Fermin Lopez, pentru ca patru minute mai târziu tot Fermin Lopez să ofere assistul pentru golul lui Lewandowski.
FC Barcelona s-a impus cu 2-0 şi este prima în clasament, având 49 de puncte. Espanyol e pe locul 5, cu 33 de puncte.


