La Liga: Real Madrid a trecut greu de Athletic Bilbao, scor 1-0

Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea bască Athletic Bilbao, în etapa a 32-a din La Liga.

Vizitatorii de pe Santiago Bernabeu au reuşit o mare parte a meciului să anuleze eforturile ofensivei madrilene, care a reuşit să înscrie în minutul 79, dar VAR a anulat golul lui Vinicius Jr. Madrilenii au cerut penalti în minutul 87, la o cădere a lui Bellingham în careul oaspeţilor, însă arbitrul Juan Martinez Munuera nu a dat nimic.

Salvarea gazdelor a venit de la Valverde, care a înscris în al treilea minut al prelungirilor după o partidă în care Los Blancos au fost superiori.

Real Madrid – Athletic Bilbao s-a terminat 1-0 şi elevii lui Ancelotti au ajuns la 67 de puncte, fiind pe locul al doilea. Athletic Bilbao e pe locul 4, cu 57 de puncte.

 

UPDATE – Salvamontiştii din Bran intervin pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete în Munţii Bucegi/ Turiştii au fost găsiţi şi vor fi aduşi la baza muntelui

Trump spune că speră ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord în această săptămână