La presiunea Rusiei, Serbia oprește total exporturile de armament: Unde, cui doriţi să trimit muniţii? În Antarctica?

#image_title

Decizia de a opri toate exporturile de arme – o piaţă de 1,6 miliarde de euro pe an, conform celor mai recente date oficiale disponibile – subliniază echilibrul tot mai precar al diplomaţiei preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, prins între aspiraţiile europene şi legăturile istorice puternice cu Rusia.

“Am oprit, literalmente, totul. Nu exportăm nimic. Totul este oprit”, a declarat Vucic, întrebat de un jurnalist despre exporturile de arme şi relaţiile ţării sale cu Iranul şi Israelul – doi aliaţi ai Serbiei.

“Conform instrucţiunilor preşedintelui republicii, exportul de arme şi de orice echipament militar produs în Serbia este suspendat”, a confirmat luni seara Ministerul Apărării într-un comunicat, adăugând că în viitor orice export va trebui să fie autorizat de ministere şi de Consiliul de Securitate Naţională.

Cu câteva ore înainte, serviciile de informaţii ruse au criticat din nou Belgradul, afirmând că Serbia vinde, prin intermediul unor ţări terţe, muniţie armatei ucrainene.

Într-un comunicat postat pe site-ul său, agenţia rusă de informaţii externe, SVR, a susţinut că două companii sârbeşti au vândut rachete pentru lansatoare multiple de rachete şi obuze de mortier, sau componente pentru acestea, prin două firme din Republica Cehă şi Bulgaria.

“Producătorii din Serbia sunt perfect conştienţi de consumatorii reali ai produselor lor şi că rachetele şi obuzele lor vor ucide soldaţi ruşi şi locuitori ai aşezărilor ruseşti”, a declarat SVR.

Vânzarea de arme către Israel în plin război în Gaza – pentru câteva milioane de euro, conform mai multor investigaţii efectuate de media sârbe – a fost, de asemenea, criticată de o parte din opinia publică din Serbia. Duminică, a fost organizată o manifestaţie la Belgrad pentru a cere oprirea acesteia.

Anunţul survine de asemenea în plin război între Iran şi Israel şi la o zi după bombardamentele americane asupra instalaţiilor nucleare din Iran.

“Unde ar trebui să exportăm? Nu pot exporta în Asia, în Africa, nu pot exporta în Europa, nu pot exporta în America. Unde, cui doriţi să trimit muniţii? În Antarctica?”, a mai spus Vucic, al cărui partid naţionalist de dreapta, SNS, este la putere de peste zece ani.

Cel mai folosit medicament de români poate fi obținut din plastic. Cercetătorii au transformat deșeurile în pastile

Șeful Forumului Economic Mondial, avertismemt dur: ‘Este cel mai complex context geopolitic şi geoeconomic pe care l-am avut în ultimele decenii’