La un an de război în Gaza, secretarul geneal al ONU afirmă că atacul „a marcat suflete” – VIDEO

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a transmis un mesaj video în care marchează un an de la atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, afirmând că atacul „oribil” „a marcat suflete”, relatează Times of Israel.

Guterres – care a fost atacat în mod repetat de oficiali israelieni pentru eşecurile anterioare de a condamna în mod adecvat masacrele Hamas, violenţele sexuale documentate pe scară largă din acea zi şi atacurile ulterioare asupra Israelului, ceea ce a determinat Ierusalimul să îl declare persona non grata în urmă cu câteva zile – menţionează violenţele sexuale în noua sa declaraţie şi îşi subliniază condamnarea atrocităţilor şi a luării de ostatici, inclusiv refuzul grupului terorist palestinian de a permite vizite ale Crucii Roşii.

El îi comemorează pe „toţi cei care au fost ucişi cu brutalitate şi au suferit violenţe de nedescris, inclusiv violenţe sexuale, în timp ce îşi trăiau pur şi simplu viaţa”.

Guterres cere încă o dată eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor.

El menţionează, de asemenea, războiul care a urmat şi „suferinţa umană profundă” pe care a provocat-o „palestinienilor din Gaza şi acum poporului libanez” şi solicită încetarea războiului şi găsirea unei soluţii la conflictul israeliano-palestinian.

 

Respingerea candidaturii lui Şoşoacă – PSD: CCR trebuie să prezinte rapid motivele deciziei /Mesaj către PNL: Au ministrul Justiţiei, care trebuie să vegheze la apărarea ordinii de drept /Ciucă: Românii înţeleg când cineva doreşte puterea absolută în stat

Meta, compania lui Mark Zuckerberg, obligată de CJUE să limiteze utilizarea datelor personale pentru publicitate