Lady Gaga a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a celui de-al doilea sezon „Wednesday”

Știri de azi | Lady Gaga a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a celui de-al doilea sezon „Wednesday” - Știri de azi |
#image_title

Apariţia lui Lady Gaga în serialul „Wednesday” este aşteptată cu nerăbdare. Cântecul ei „Bloody Mary”, lansat în urmă cu aproape cincisprezece ani, a devenit viral pe reţelele de socializare datorită sezonului 1, chiar dacă nici măcar nu se afla pe coloana sonoră originală. De atunci, fanii serialului centrat pe fiica cea mare a familiei Addams au sperat să o vadă pe interpreta melodiei „Bad Romance” în sezonul 2, disponibil începând de miercuri. Lady Gaga pare să fi fost puternic implicată în producţie şi a înregistrat chiar şi o piesă inedită, relatează Variety.

Se pare că piesa se numeşte „Dead Dance” şi urmează să fie lansată luna viitoare, când va fi difuzată a doua parte a serialului, pentru a coincide cu apariţia cântăreţei.

Lady Gaga, care face doar o apariţie – după ce a refuzat un rol mai important – o va interpreta pe Rosaline Rotwood, o profesoară de la Nevermore High School care se întâlneşte cu Wednesday Addams. Se spune că piesa a fost înregistrată cu aceeaşi echipă care a lucrat la ultimul album al cântăreţei, Mayhem, lansat în martie, co-scris şi co-produs de Andrew Watt şi Cirkut. Piesa ar trebui să fie însoţită şi de un videoclip.

Tim Burton a lăudat munca lui Lady Gaga în timpul filmărilor. „Este o mare artistă care mă inspiră enorm”, a spus el la premiera sezonului 2. „Astfel de oameni talentaţi, atunci când vin pe platou, aduc atât de multă lumină. Este minunat”.

Știri de azi | SUA îşi ”închid” Ambasada şi personalul din Haiti, în urma unor schimburi violente de tiruri între poliţie şi ”bandiţi” în apropierea misiunii - Știri de azi |

SUA îşi ”închid” Ambasada şi personalul din Haiti, în urma unor schimburi violente de tiruri între poliţie şi ”bandiţi” în apropierea misiunii

Radu Drăguşin va purta tricoul cu numărul 3 la Tottenham, acelaşi număr ca la naţionala României – FOTO, VIDEO