„Lampio şi grăuntele de lumină”, un spectacol imersiv de teatru pentru copii la MINA Museum

MINA, Museum of Immersive New Art, găzduieşte premiera spectacolului de teatru imersiv „Lampio şi grăuntele de lumină”, o producţie a Teatrului „Stela Popescu”, în regia lui Aurelian Horaţiu Bîrcă, dramatizată de Victoria Pătraşcu. Evenimentul va avea loc în zilele de 22 martie şi 29 martie, de la ora 10:00.

„Lampio şi grăuntele de lumină” are peste o sută de reprezentaţii, pe scena Teatrului Stela Popescu. Este mai mult decât un spectacol – este o călătorie despre curaj, determinare şi descoperirea propriei valori. Protagonistul, un licurici care şi-a pierdut lumina, porneşte într-o aventură magică pentru a-şi regăsi strălucirea. Pe parcurs, învaţă lecţii esenţiale despre încredere, perseverenţă şi vocaţie. „Poţi străluci doar atunci când faci ceea ce îţi place cu adevărat” – este mesajul profund al acestui spectacol.

Dramatizarea piesei este realizată de Victoria Pătraşcu,  o scriitoare română specializată în literatură şi dramaturgie pentru copii. Este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei De Basm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi. Prin intermediul acestei organizaţii, a iniţiat şi participat la numeroase proiecte culturale dedicate copiilor şi tinerilor, în special celor din zone defavorizate, cu scopul de a-i apropia de lectură şi literatură.

Prin intermediul decorurilor, al proiecţiilor digitale realizate de MINA Studios şi al unei echipe artistice de excepţie, spectacolul devine o experienţă unică, menită să îi inspire pe cei mici şi să le reamintească celor mari că adevărata lumină vine din interior.

Regia si scenariul spectacolului sunt semnate de Aurelian Horaţiu Bîrcă, scenografia de Cristian Marin, coregrafia de Ioana Macarie, iar creaţia de conţinut digital: MINA Studios, manager de proiect Adina Mastalier.

În distribuţia spectacolului imersiv Lampio şi grăuntele de lumină vor putea fi văzuţi : în rolul titular Cristi Neacşu (22 martie) şi Tudor Cucu – Dumitrescu (29 martie), Cătălin Frăsinescu – Luciano, Cristina Danu –  Stela/Yup, Irina Cărămizaru – Zâna viselor/Zdup, Cristina Marin – Neagu – Ray/Bufniţa/Pasărea Hope, Florentin Munteanu – Spot/Noctilunga, Alexandru Rebeja / Eduard Leonte – Flash/Bufniţa.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de 3+ şi are o durată de 60 de minute, fără pauză. Preţul unui bilet este de 60 de lei. 

Curtea Constituţională a înregistrat o nouă contestaţie privind înregistrarea candidaturii liderului POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale

INSP: Creștere a cazurilor de COVID-19 în ultima săptămână, fără decese raportate