Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, la sediul BEC, că că nu ia în calcul retragerea din cursa electorală. Este incredibil să vorbim de luni de zile despre retragerea mea în condiţiile în care am fost candidatul care a intrat în turul 2 la prezidenţiale, a mai spus ea.
”Eu voi face precampanie şi campanie electorală să câştig prezidenţialele. Restul nu mă interesează. Nu mă interesează ceilalţi candidaţi pe mine, mă interesează românii, să mă duc să vorbesc cu ei. Eu nu negociez retragerea mea, dar sunt deschisă mereu dialogului. Aşa că voi dialoga cu Nicuşor Dan, aşa cum voi dialoga cu orice om din lumea asta”, a spus Elena Lasconi, la sediul BEC.
Ea a precizat: ”Sunt deschisă unor negocieri pentru România, dar nu mai luaţi în calcul retragerea mea, pentru că nu se va întâmpla asta. Este incredibil să vorbim de luni de zile despre retragerea mea în condiţiile în care am fost candidatul care a intrat în turul 2 la prezidenţiale într-un moment atât de complicat pentru România”, a completat preşedinta USR.
Despre faptul că sunt lideri din USR care vorbesc despre asta, cu referire la declaraţiile vicepreşedintelui USR Allex Coliban, Lasconi a răspuns: ”Nu ştiu cine sunt liderii care vorbesc despre asta. Dacă vorbim despre Coliban, că a zis astăzi, vorbim doar despre el”.
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.
El mai afirmă că mesajele primite din partea susţinătorilor ”sunt în ideea retragerii candidaturii ei”. Subliniind că Lasconi merită respectul pentru curajul de a-şi fi asumat conducerea partidului şi candidatura la Preşedinţia României, într-un moment de criză, în care USR căzuse la 8%, precum si pentru faptul că a reuşit să mobilizeze partidul pentru scorul istoric de la Prezidenţiale, Coliban invocă prăbuşirea spectaculoasă a ei în sondaje şi în preferinţele electoratului.
De asemenea, acuză că tot ce s-a întâmplat ca poziţionări politice în ultimele săptămâni au fost decizii luate individual, fără consultări în Biroul Naţional: ideea retragerii în favoarea unei candidaturi iluzorii a lui Ilie Bolojan, atacurile la Nicuşor Dan, mesajul de duminică, de după decizia BEC.”Cea mai bună decizie pentru România” este, acum, exclusiv la dispoziţia Elenei Lasconi”, afirmă Allşen Coliban cu doar câteva ore înainte ca Elena Lasconi să-şi înregistreze candidatura la Biroul Electoral Central.