Laszlo Tokes, atac dur împotriva României: ‘Transilvania să rămână sub stăpânire românească, dar să fie sub autonomie maghiară’

#image_title

„Transilvania trebuie să rămână sub stăpânire românească, dar sub autonomie maghiară. Trebuie să existe o lege a minorităților. Al treilea subiect de pe agenda speratului dialog româno – maghiar este reforma administrativă”, a spus el, informează postul de televiziune Antena 3 CNN.

Subiectul autonomiei, unul predilect pentru controversatul Tokes

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României” a decis să îi retragă această distincţie lui Tokes Laszlo, motivul fiind că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-ar fi cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, ca, împreună cu Guvernul pe care îl conduce, să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Instanţele din România au confirmat decretul prezidenţial de retragere a Ordinului Naţional “Steaua României”, ca urmare a unor declaraţii ale politicianului făcute la Tuşnad. Tokes Laszlo cerea nici mai mult, nici mai puțin, decât autonomia Transilvaniei.

Avocatul lui Tokes, Kincses Elod, a precizat că propunerea lui Tokes Laszlo nu s-a referit la înfiinţarea unui ‘protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei’ cum s-ar fi afirmat în necunoştinţă de cauză, ci dădea doar exemplul Tirolului de Sud, “care nu a fost şi nu este colonie, ci este exemplul cel mai reuşit al autonomiei teritoriale”.

“Dar domnul Tokes nu a vorbit pentru prima dată despre autonomie teritorială. Autonomia teritorială apare şi în programul UDMR, e un vechi deziderat al maghiarilor din România despre care la ora actuală nici măcar nu se poate discuta. Dar din memoriile lui Karoly Kiraly ştim că la 06 ianuarie 1990, când s-a finalizat programul Frontului Salvării Naţionale, în program apărea noţiunea autonomiei teritoriale şi deci atunci se putea discuta despre această problemă”, a declarat Kinsces Elod, la momentul respectiv.

Analiza fostului ministru al Economiei care lansează o întrebare cheie: Sunt managerii companiilor de stat mai performanți decât cei din sectorul privat?

VIDEO Viktor Orbán, discurs controversat la Băile Tușnad: ‘Probabilitatea unui război mondial crește continuu’