Pentru Leonardo DiCaprio, explicarea sinopsisului noului său film de acţiune şi suspans „One Battle After Another”, în regia lui Paul Thomas Anderson, nu este o sarcină uşoară, scrie Reuters.
„Cred că probabil este pentru că este un lucru complex de articulat, dar, în esenţă, cred că filmul are mult de-a face cu umanitatea. Are mult de-a face cu polarizarea din lumea în care trăim, cu extremismul de ambele părţi”, a spus actorul din „Titanic”.
Filmul urmăreşte povestea lui Bob Ferguson, interpretat de DiCaprio, şi a soţiei sale, Perfidia Beverly Hills, interpretată de cântăreaţa Teyana Taylor. Cei doi formează un cuplu iubitor, dar tensionat, care se angajează în misiuni umanitare îndrăzneţe în America contemporană.
El a adăugat că filmul nu încearcă să impună idealuri politice publicului, ci mai degrabă serveşte ca satiră la adresa ambelor părţi. „Este un film fantastic pentru lumea de astăzi”, a spus el.
Regizat de Paul Thomas Anderson, filmul are o distribuţie de ansamblu care îi include pe Sean Penn, Benicio del Toro, Regina Hall, Teyana Taylor şi Alana Haim, în roluri importante.
„One Battle After Another” marchează prima colaborare între Leonardo DiCaprio şi regizorul Paul Thomas Anderson.
În plus, Leonardo DiCaprio va lucra din nou cu renumitul regizor Martin Scorsese pentru „What Happens at Night”, o adaptare a romanului de groază al lui Peter Cameron. Jennifer Lawrence va juca şi ea în film, care urmează să intre în producţie anul viitor.