În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5826 lei, în creştere cu 3,36 bani (+0,74), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,5490 lei.
Zilele trecute, moneda națională a doborât constant recordurile istorice, devalorizându-se în fața monedei unice europene. Indicele ROBOR, după care sunt calculate dobânzile la credite, este în continuare la valoarea maximă din ultimul an. ROBOR la 3 luni este acum 7,31%.
La începutul săptămânii trecute, la două zile după anunțarea rezultatelor din turul I al alegerilor prezidențiale, moneda euro a trecut de pragul psihologic de 5 lei pentru un euro, cursul oficial anunțat de BNR fiind de 5,0378 lei.
Este important de precizat că deprecierea în sine nu este una mare. Problema este că acest prag psihologic de 5 lei/euro nu a fost depășit nici când România a fost în recesiune, în 2020, pe fondul pandemiei de Covid. Pragul a fost, de atâția ani, respectat, aproape indiferent de cursul economiei.