Libanul va depune o plângere la ONU împotriva Israelului în legătură cu zidul de frontieră, care ar fi depăşit Linia Albastră

Libanul va depune o plângere la Consiliul de Securitate al ONU împotriva Israelului pentru construirea unui zid de beton de-a lungul frontierei sudice libaneze, care se extinde dincolo de Linia Albastră, a declarat sâmbătă preşedinţia libaneză, potrivit Reuters.

Linia Albastră este o linie trasată de ONU care separă Libanul de Israel şi de Înălţimile Golan ocupate de Israel. Forţele israeliene s-au retras la Linia Albastră când au părăsit sudul Libanului în 2000.

Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric, a declarat vineri că zidul a făcut ca peste 4.000 de metri pătraţi de teritoriu libanez să devină inaccesibili pentru populaţia locală.

Preşedinţia libaneză a repetat aceste remarci, afirmând într-un comunicat că această construcţie a Israelului constituie „o încălcare a Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU şi o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libanului”.

Dujarric a declarat că Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) a solicitat înlăturarea zidului.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a negat vineri că zidul ar fi trecut de Linia Albastră.

„Zidul face parte dintr-un plan mai amplu al IDF, a cărui construcţie a început în 2022”, a declarat purtătorul de cuvânt, referindu-se la Forţele de Apărare Israeliene. „De la începutul războiului şi ca parte a lecţiilor învăţate din acesta, IDF a promovat o serie de măsuri, inclusiv consolidarea barierei fizice de-a lungul frontierei nordice.”

 

CAZUL FETIŢEI DE 2 ANI CARE A MURIT DUPĂ ANESTEZIE – Rogobete: Nu se încearcă nicio muşamalizare/ Toate datele au fost colectate de către colegii mei/ Nu existau echipamentele minime în acel spaţiu să poată fi făcută anestezie generală

Baschet feminin: Polonia – România, scor 86-41, în preliminariile EuroBasket2027