Libia pune la cale un forum al energiei, împreună cu SUA

Știri de azi | Libia pune la cale un forum al energiei, împreună cu SUA - Știri de azi |
#image_title

Compania naţională de hidrocarburi a prezentat evenimentul drept “primul forum Libiano-American al Energiei”, care va fi organizat împreună cu corporaţia ‘Freedom First’, o companie specializată în proiecte de energie pe pieţe emergente, scrie agerpres.ro.

Forumul, care nu are încă data fixată, are ca obiectiv “consolidarea relaţiilor bilaterale” între cele două ţări, “extinderea domeniului de aplicare a cooperării şi a investiţiilor în sectorul de petrol şi gaze” şi colaborarea în schimbul de experienţă şi cunoştinţe tehnice, a explicat NOC.

Libia este unul dintre cei mai mari producători de petrol din Africa, cu peste 1,3 milioane barili pe zi, şi preconizează să ajungă la două milioane barili pe zi în următorii trei ani, după cum a anunţat compania de stat la începutul acestui an.

Știri de azi | Sondaj CURS – Bucureştenii consideră că aglomeraţia, nivelul de trai, curăţenia şi poluarea sunt principalele probleme ale Capitalei / Termoficarea, pe locul 5 / 60% consideră că Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie greşită - Știri de azi |

Sondaj CURS – Bucureştenii consideră că aglomeraţia, nivelul de trai, curăţenia şi poluarea sunt principalele probleme ale Capitalei / Termoficarea, pe locul 5 / 60% consideră că Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie greşită

Știri de azi | Omul de încredere al lui Donald Trump s-a dus la Kiev, de Ziua Independenței Ucrainei - Știri de azi |

Omul de încredere al lui Donald Trump s-a dus la Kiev, de Ziua Independenței Ucrainei