Lider PNL care a pierdut alegerile locale la 8 voturi diferență propune o lege inedită

Turc a pierdut alegerile locale din 9 iunie în faţa contracandidatului PSD, Gabriel Lazany, la o diferenţă de opt voturi, şi va candida pentru Senat din partea PNL.

„Dacă voi merge în Parlament, prima mea iniţiativă legislativă va ţine de modificarea legii electorale, în aşa fel încât la procente derizorii, de până în 1%, renumărarea să se facă din oficiu. Dacă s-ar fi renumărat la Bistriţa, lucrurile ar fi stat astăzi altfel, dar PSD s-a opus cu îndârjire renumărării voturilor”, a spus liderul liberal.

Ioan Turc, care a devenit primar în 2020, şi-a exprimat regretul că nu va putea implementa proiectele iniţiate în municipiul Bistriţa şi încă nefinalizate, dar a ţinut să menţioneze că „ceea ce las diferă foarte mult de ceea ce am primit”. Edilul a mulţumit bistriţenilor care l-au susţinut şi le-a cerut totodată scuze pentru că liberalii nu s-au organizat „aşa cum se cuvine pentru campania electorală şi pentru alegerilor locale din 9 iunie”.

Noul primar al Bistriţei, Gabriel Lazany (PSD), va depune jurământul în data de 22 octombrie, odată cu noul Consiliu Local.

Activistul Aurelian Popa respinge oferta AUR de a candida la alegerile parlamentare din 2024. Insinuează că i s-ar fi cerut bani pentru un loc în Parlament

Operațiune mamut a DIICOT, 37 de români implicați: Droguri de 12,5 milioane de euro, scoase de pe ‘piață’