Liderii europeni au început luni după-amiază să sosească la Casa Albă pentru summitul crucial cu preşedintele Donald Trump şi preşedintele Volodimir Zelenski în care se va discuta despre soarta Ucrainei şi un acord de pace cu Rusia.
O gardă de onoare militară este aliniată pe peluza sudică a Casei Albe, în aşteptarea sosirii liderilor europeni.
Soldaţi în uniformă, purtând steagurile fiecărui stat american, stau în poziţie de drepţi, aşteptând sosirea celor şapte lideri care vor participa la discuţii.
Un covor roşu este întins în faţa Porticului Sudic, de unde liderii vor intra în Casa Albă pentru întâlniri, relatează CNN.
Preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenski este aşteptat să sosească la o altă intrare – Porticul Aripii Vestice – pentru întâlnirea bilaterală cu preşedintele Donald Trump în Biroul Oval.
Conform programului oficial, preşedintele american Trump se va întâlni mai întâi cu Volodimir Zelenski, iar europenii se vor alătura discuţiilor mai târziu.