Liderul extremei drepte franceze Jordan Bardella îşi anulează un discurs la CPAC în SUA, după ce Steve Bannon face un salut nazist. Trump şi Musk, la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare

Preşedintele Partidului francez Rassemblement National (RN, extremă dreapta) Jordan Bardella, care urma să susţină vineri un discurs la o mare reuniune conservatoare, Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), în apropiere de Washington, ”a luat decizia de a-şi anula intervenţia” în urma ”unui gest care trimite la ideologia nazistă” al lui Steve Bannon, care a făcut joi un salut nazist la eveniment, relatează AFP.

Jordan Bardella şi-a anulat discursul din cauza unui ”gest nazist” al lui Steve Bannon.

Steve Bannon, un fost consilier al lui Donald Trump, a întins în mod ostensiv braţul într-un salut nazist. în timpul unui discurs la (CPAC).

La eveniment urmează să participe noul preşedinte american Donald Trump şi consilierul său apropiat Elon Musk.

Elon Musk a fost criticat după ce a făcut un gest ambiguu, considerat de către unii observatori un salut nazist, la învestirea miliardarului republican, în urmă cu o lună.

Jordan Bardella urma să vobească despre ”legăturile dintre Statele Unite şi Franţa şi despre dinamica electorală recentă a partidelor patriote din Europa”, la ediţia din 2025 a CPAC, anunţă el în acest comunicat.

”La această tribună, ieri (joi), în tmp ce eu nu eram prezent în sală, unul dintre vorbitori şi-a permis, într-o provocare, un gest care trimite la ideologia nazistă”, afirmă Bardella.

El anunţă că a luat ”decizia imediată de a(-şi) anula intervenţia prevăzută în această (vineri) după-amiaza în cadrul evenimentului”.

Anturajul liderului extremei drepte franceze a declarat AFP că eurodeputatul de referă la Steve Bannon, un invitat la Congresul Paritdului Frontul Naţional (FN), care a devenit între timp Rassemblement National, în 2018, la Lille.

O nouă avarie s-a produs la un cablu submarin de telecomunicaţii din Marea Baltică. Finalnda şi Suedia investighează un presupus sabotaj

Un elicopter militar chinez se apropie ”periculos” de un avion militar filipinez cu jurnalişti la bord, la Marea Chinei de Sud