Liderul opoziţiei conservatoare din Germania cere măsuri dure la granițele Europei împotriva susținătorilor lui Assad

„Noi, europenii, trebuie să ne asiguram rapid împreună că acei complici ai regimului Assad nu vin neobservaţi în Europa şi Germania drept solicitanţi de azil”, a declarat candidatul la funcţia de cancelar al Uniunii Creştin Democrate (CDU) pentru ziarul Rheinische Post, într-un interviu publicat vineri.

El a afirmat că Uniunea Europeană trebuie acum să instituie controale foarte stricte la frontierele externe şi a susţinut ca anumite persoane să fie împiedicate la graniţă să intre în Germania.

„Avem nevoie de un regim la frontieră mai strict, pe care îl vom aplica după alegeri”, a spus Merz.

Ca răspuns la întrebarea cum se va descurca cu sirienii care au venit în Germania cu ani în urmă, Merz a răspuns: „Vor fi mulţi care vor dori să se întoarcă de bunăvoie în ţara lor. Mulţi vor rămâne pentru că lucrează aici şi acum sunt cetăţeni germani. Cei care nu doresc să se integreze ar trebui să se întoarcă în ţară atunci când statutul lor de protecţie se încheie”.

Actualul cancelar, social-democratul Olaf Scholz, a declarat în numeroase rânduri că sirienii care sunt bine integraţi în Germania nu vor fi trimişi înapoi în ţara lor.

Președintele Serbiei anunță sancțiuni americane pentru grupul petrolier NIS

USR cere publicarea execuţiei bugetare, astfel încât să poată fi luate decizii corecte pentru 2025