Liderul PSD Buzău, Romeo Lungu, merge la şedinţa CL pentru a analiza proiectul privind angajarea unor avocaţi externi şi critică atitudinea primarului Toma faţă de Marcel Ciolacu

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, deputatul Romeo Daniel Lungu, a anunţat că va participa la şedinţa Consiliului Local (CL) Buzău pentru a se informa direct cu privire la proiectul de hotărâre care prevede angajarea unor avocaţi din exterior pentru reprezentarea Primăriei în două procese. Lungu l-a criticat pe primarul Cconstantin Toma pentru atitudinea sa faţă de colegii de partid şi faţă de fostul premier Marcel Ciolacu.

Declaraţiile au fost făcute la un post local de televiziune, în cadrul unor discuţii despre oportunitatea contractării unor servicii juridice externe pentru gestionarea recursului în dosarul proiectului M100 şi în litigiul referitor la daunele solicitate în urma concedierii unor poliţişti locali.

 
”Din cauza semnalelor pe care le-am primit, o să merg să mă interesez exact, o să vorbesc şi cu consilierii. Evident, ultimul cuvânt va fi al consilierilor, dar vreau să mă informez foarte bine şi să am o discuţie cu toţi factorii decidenţi. Vreau să analizez toate aceste informaţii şi aş vrea să mai aflu un lucru: ce a spus prima instanţă când a anulat?”, a declarat Romeo Lungu.

 
Liderul PSD Buzău a pus sub semnul întrebării necesitatea continuării litigiilor prin formularea de recursuri, apreciind că administraţia locală ar putea pune în aplicare direct măsurile indicate de instanţă.
 
”Dacă Primăria şi Consiliul Local trebuie să pună în ordine două-trei lucruri, atunci Consiliul Local, prin aparatul propriu al Primăriei, poate face aceste lucruri pentru ca proiectul să meargă mai departe. Nu ştiu de ce aş mai face recurs să stau în tribunal încă un an sau doi. Există pericolul să pierd şi proiectul, şi procesul în a doua instanţă”, a afirmat Lungu.
 
El a subliniat că nu intenţionează să influenţeze votul consilierilor locali, însă consideră necesară o analiză atentă a proiectului.
 
”Am cerut să vin şi eu să mă uit puţin pe proiecte. Nu vreau să le direcţionez votul, vreau să discut din funcţia mea de deputat cu decidenţii de la Primăria Buzău. Evident, decizia va fi a lor”, a precizat preşedintele PSD Buzău.
 
În acelaşi context, Romeo Daniel Lungu a criticat atitudinea primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, faţă de conducerea partidului şi faţă de fostul premier Marcel Ciolacu, afirmând că relaţia politică dintre cei doi este afectată.
 
”Suntem colegi de partid, dar nu mai avem o relaţie şi o colaborare politică, pentru că nu mi-a plăcut atitudinea dânsului. Să loveşti în colegi, mai ales în Marcel Ciolacu, cel care te-a ajutat, să-l cerţi şi să spui anumite lucruri despre un om cu care ai lucrat atâta timp şi care a ajutat sub guvernarea PSD atât municipiul Buzău, cât şi restul ţării, acest lucru m-a nemulţumit profund”, a declarat liderul PSD Buzău.
 
Întrebat dacă primarul Constantin Toma s-ar vrea exclus din partid pentru a putea merge către altă formaţiune politică, preşedintele PSD a spus că nu se pune problema ca acesta sa fie exclus din partid.
 
“Vă spun eu aici în premieră, noi nu îl vom da afară din partid pe domnul Toma. Îl vom lăsa să se chinuie cu noi la PSD. Dacă vrea dânsul să plece, poate pleca, dar noi vom analiza în Consiliul Politic Judeţean comportamentul dânsului, dar nu îl vom da afară”, a mai spus Lungu.
 
Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a declarat, recent, la RFI, că PSD ar trebui să nu mai bage băţul prin gard, pentru că pierde alegători, care pleacă la AUR. El a cerut propriului partid să nu mai blocheze reformele propuse de premierul Ilie Bolojan. Edilul consideră că fostul premier Marcel Ciolacu greşeşte atunci când îl critică pe actualul şef al Guvernului. ”Eu l-aş întreba pe Marcel Ciolacu atât: ai făcut sau n-ai făcut 9,3% deficit? Asta este realitatea (…), s-a aruncat cu banii şi la câini”, a afirmat edilul.

Tenis de masă: Bronz pentru perechea formată din Adina Diaconu şi Maria Xiao la Singapore Smash 2026

Bogdan Ivan, vizită la Washington: Obiectivul e clar: mai multă energie în bandă pentru România, investiţii în infrastructură strategică, proiecte nucleare duse la capăt, transformarea parteneriatului cu SUA în finanţare, tehnologie şi execuţie accelerată