Liderul senatorilor AUR: PSD îi amână pe pensionari: nici drepturi respectate, nici ajutoare la timp

Liderul senatorilor AUR Petriţor Peiu respinge acuzaîiile ministrului social-democrat al Muncii Florin Panole potrivit cărora contestarea de către AUR a bugetului de stat, la CCR, amână acordarea ajutoarelor promise pensionarilor, el acuzând că PSD îi amână pe pensionari nerespectându-le drepturile şi neacordându-le nici ajutoarele la timp.

„Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că pensiile vor fi plătite înainte de Paşte, însă ajutoarele „one-off” promise pensionarilor ar putea întârzia, invocând contestarea bugetului la Curtea Constituţională. Această situaţie arată, încă o dată, modul în care PSD tratează pensionarii: fără predictibilitate, fără respect pentru lege şi fără responsabilitate. Pensiile trebuie să ajungă la timp pentru că aceasta este obligaţia statului, nu un gest de bunăvoinţă din partea Guvernului. În schimb, când vine vorba de ajutoarele punctuale cu care PSD a încercat să acopere lipsa indexării, realitatea este alta: întârzieri, scuze şi o nouă rundă de promisiuni”, subliniază Peiu, conform unui comunicat al partidului.

El acuză că, în loc să aplice mecanismul legal de indexare a pensiilor, în funcţie de inflaţie, aşa cum a fost propus de către AUR în cadrul dezbaterilor pe buget din Parlament, guvernarea a ales varianta ajutoarelor acordate discreţionar, pe care le consideră ”o soluţie temporară, fără efect real pe termen lung, folosită mai degrabă ca instrument politic decât ca măsură economică serioasă”.

”Rezultatul este cel de astăzi: nici drepturi respectate, nici ajutoare livrate la timp. Pensionarii sunt din nou amânaţi, duşi cu vorba şi trataţi cu dispreţ. PSD continuă să demonstreze că nu tratează categoriile vulnerabile ca pe o prioritate, ci ca pe un capital electoral. Un partid care se pretinde social-democrat, dar care, în practică, funcţionează ca un club de privilegiaţi, preocupaţi mai degrabă de împărţirea resurselor între ei decât de respectarea propriilor principii”, susţine lifderul senatorilor AUR.

El subliniază că pensionarii nu au nevoie de explicaţii şi promisiuni schimbătoare, ci de reguli clare, de respectarea legii şi de siguranţa că veniturile lor nu depind de decizii politice luate de la o lună la alta, în contextul unei crize ample prin care trece societatea”.

”Ceea ce primesc astăzi de la PSD este exact opusul”, conchide liderul grupului senatorial AUR, Petrişor Peiu.

viewscnt

Diana Buzoianu: ”Inspectorul balastierelor” este o platformă care va fi pusă, începând de astăzi, la dispoziţia absolut tuturor românilor / Vorbim de un fenomen infracţional care are din ce în ce mai multă atenţie din partea Ministerului

Armata israeliană va ocupa sudul Libanului până la râul Litani, formând o nouă zonă de securitate militară, anunţă ministrul apărării Israel Katz. Iranul ameninţă Israelul cu noi atacuri, Libanul îl expulzează pe ambasadorul iranian