Echipa daneză FC Midtjylland a învins joi seara, în deplasare, scor 3-2, de gruparea engleză Nottingham Forest, în etapa a doua din Liga Europa.
În şase minute din prima repriză cele două formaţii au marcat de trei ori şi gazdele au realizat că danezii au venit pe City Ground să câştige. Ousmane Diao a deschis scorul pentru oaspeţi, Dan Ndoye a egalat, dar după numai două minute Mads Bach Sorensen i-a readus pe danezi în avantaj. Valdemar Byskov a înscris şi el pentru un incredibil 1-3, iar „pădurarii” au mai reuşit doar să reducă din diferenţă, dintr-un penalti transformat de Chris Wood. Midtjylland a ajuns la două victorii în timp ce Forest are un punct.
Rezultate înregistrate joi seara, în etapa a doua din Liga Europa:
FC Basel – VfB Stuttgart 2-0 (Ajeti 3, Broschinski 84);
Celta Vigo – PAOK Salonic 3-1 (Iago Aspas 45+2, Borja Iglesias 53, Swedberg 70 / Giakoumakis 37);
FC Porto – Steaua Roşie Belgrad 2-1 (William Gomes 8 penalti, Rodrigo Mora 89 / Kostov 32);
Feyenoord Rotterdam – Aston Villa 0-2 (Buendia 61, McGinn 79);
Genk – Ferencvaros Budapesta 0-1 (B. Varga 44);
Maccabi Tel Aviv – Dinamo Zagreb 1-3 (Farchi 14 / Lisica 16; Ljubicic 19, 71);
Nottingham Forest – FC Midtjylland 2-3 (Ndoye 22, C. Wood 90+3 / O. Diao 18, M. Sorensen 24, Byskov 88);
Olympique Lyon – RB Salzburg 2-0 (Satriano 11, R. Kluivert 57);
Sturm Graz – Glasgow Rangers 2-1 (T. Horvat 7, Kiteishvili 35 / Gassama 49).